Război Rusia-Ucraina, soluția diplomatică. Chirieac: Ar însemna dispariţia imediată a lui Putin de la Kremlin

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Matti)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Matti)

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre posibilitatea unei soluții diplomatice care ar putea pune capăt războiului pornit de Rusia în Ucraina.

Întrebat dacă există vreo soluţie diplomatică în acest moment în războiul dintre Rusia și Ucraina, analistul politic Bogdan Chirieac a spus că "va exista, la un moment dat”. ”Acum, când vorbim, nu se întrevede, deşi preşedintele Turciei, domnul Erdogan, s-a văzut în aceeaşi zi şi cu Vladimir Putin la Soci şi cu Volodimir Zelenski la Liov. Probabil în această idee sunt demersuri, dar nu cred că ele se pot desfăşura acum. Şi asta fiindcă Ucraina ar trebui să dea teritorii în schimbul păcii. Pentru Putin, este exclus să se retragă acum, după pierderile uriaşe pe care le-a suferit. Ar însemna dispariţia sa imediată de la Kremlin. Din nefericire, mi-e teamă că şi războiul, şi tot alaiul ăsta de sancţiuni vor continua şi în perioada următoare" a continuat analistul politic. 

"Este întrebarea fundamentală"

Cât despre posibilitatea de a mai rezista ţările care sunt împotriva Rusiei și de a mai susţine pe o perioadă foarte lungă sancţiunile, acesta a punctat:

"Este întrebarea fundamentală care se pune acum în cancelariile europene, fiindcă SUA nu au de-a face cu problemele economice, sunt suficiente din punct de vedere energetic. Exportă gaz lichefiat enorm în UE şi nu doar ei. UE, însă, îşi arată dependența de-a dreptul catastrofală de gazul rusesc pe care noi, cei mulţi, am avut tentaţia de a o ignora. Este o întrebare fundamentală: în ce măsură guvernele europene fac ceea ce este corect şi menţin sancţiunile economice. Nu ştiu ce vor face partidele politice - vorbim despre democraţii - oamenii din aceste ţări, cât vor putea rezista şi ei. Că, până la urmă, nu ai făcut referendum să tai importul de gaze din Rusia sau nu. Este o mare problemă aceasta şi depinde cât vor rezista lucrurile astea. Nimeni nu poate să spună".

Citește și:

Șoigu, mesaj halucinant. Dă vina pe armele livrate de Occident pentru prelungirea conflictului din Ucraina. "S-a declanșat un război dur împotriva Rusiei"

Ministrul rus al Apărării lansează din nou un mesaj halucinant. Serghei Șoigu a declarat la o întâlnire a miniștrilor apărării din statele membre SCO că livrările de arme către Ucraina de către Statele Unite și aliații săi înmulțesc numărul victimelor umane, prelungind conflictul militar de pe teritoriul acestei țări, scrie Interfax.

"Statele Unite și aliații săi continuă să pompeze Ucraina cu arme, ceea ce crește numărul victimelor și prelungește conflictul", a spus Șoigu.

Menționând că partenerii Rusiei continuă să fie presați să o izoleze, el și-a exprimat recunoștința "pentru poziția de principiu și sprijinul lor".

Șoigu: S-a declanșat un război dur împotriva Rusiei

Conflictul din Ucraina a devenit un alt pretext pentru ca Statele Unite şi aliaţii săi să declanşeze un război economic şi informaţional împotriva Rusiei, a mai afirmat Şoigu.

"Astăzi s-a declanșat un război dur de sancțiuni și informații împotriva Rusiei. Iar conflictul din Ucraina a devenit doar un alt pretext pentru aceasta. Scopul declarat al Statelor Unite și al complicilor săi este epuizarea strategică a Rusiei pentru a elimina concurența și avertizează alte state care urmăresc o politică externă independentă”, a spus Șoigu.

"Cursul independent al statelor membre OCS în rezolvarea problemelor de securitate regională și globală este un exemplu pentru întreaga lume", a mai afirmat Șoigu. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel