Recep Erdogan, aflat în vizită în Tunisia, a reafirmat că în opinia lui nu există nicio soluţie posibilă în Siria fără plecarea preşedintelui Bashar al-Assad.
Erdogan consideră că plecarea lui Bashar al-Assad este una dintre problemele de care încercările de mediere internaţionale se împiedică, relatează AFP.
'Este absolut imposibil să se avanseze cu Assad în Siria', a declarat Erdogan în cursul unei conferinţe de presă cu omologul său tunisian Béji Caid Essebsi.
'O spun foarte clar, Bashar al-Assad este un terorist care a recurs la terorismul de stat. Nu putem spune: 'Assad poate rezolva problema'. Dacă facem aceasta, ar însemna să comitem o nedreptate' faţă de sirienii ucişi în conflict, a adăugat el.
Preşedintele turc a susţinut cu fermitate poziţia Ankarei la câteva zile după un apel comun lansat de Turcia, susţinătoare a rebelilor sirieni, dar de asemenea de Rusia şi Iran, aliate ale preşedintelui Bashar al-Assad, de a reuni la sfârşitul lunii ianuarie părţile implicate în conflict pentru a avansa spre găsirea unei soluţii politice, notează Agerpres.
După eşecul unei noi runde de convorbiri organizate în decembrie la Geneva sub egida ONU, Moscova, Teheranul şi Ankara şi-au relansat propunerea privind desfăşurarea în staţiunea rusă Soci la sfârşitul lunii ianuarie a unei reuniuni în urma căreia să fie creat un 'congres al dialogului naţional' sirian.
Unii susţinători tradiţionali ai opoziţiei siriene sunt mai puţin dornici ca plecarea preşedintelui Assad să devină o condiţie prealabilă pentru negocieri. Guvernul sirian refuză, la rândul său, orice discuţie privind soarta şefului statului.
După şase ani de conflict care s-a soldat cu peste 340.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate şi refugiate, regimul sirian, susţinut de armata rusă, deţine controlul pe teren, dar perspectiva unei soluţionări politice rămâne într-un punct mort.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News