Ministrul de Interne, Carmen Dan, l-a demis marți pe șeful Poliției Române, Bogdan Despescu, demitere refuzată astăzi de premierul Mihai Tudose, care avea ultimul cuvânt.
Mai mult, deși MAI a dezmințit informația că propunerea lui Carmen Dan de înlocuire a lui Bogdan Despescu, Cătălin Ioniță, a refuzat funcția, premierul a citat-o ulterior, pe surse, în ședința de Guvern.
[citeste si]
Sociologul Alfred Bulai afirmă, pentru DCNews, că se aștepta la asperități, dar nu la aceste bătălii. El a afirmat că între ministrul de Interne, Carmen Dan, și premierul Mihai Tudose nu este o relație politică bună, iar aceasta are implicații mai mari, având în vedere că ministrul de Interne este propunerea lui Liviu Dragnea, președintele PSD.
”Dacă doamna ministru voia, îl demitea (n.r. pe Bogdan Despescu, șeful Poliției Române). Măsurile din interiorul MAI ar trebui să le ia ministrul de Interne. Secretarii de stat sunt singurii care pot fi numiți sau revocați de prim-ministru. Nu văd o problemă, mai ales că putea să dea afară nenumărați oameni, dacă voia. Pe de altă parte, este clar că doamna ministru nu este în grațiile dlui premier, nu mă așteptam să rezoneze din acest punct de vedere. Între doamna Carmen Dan și dl premier Tudose nu e cea mai bună relație, ne putem aștepta la orice. Doamna Carmen Dan este clar omul propus și pe care-l susține și la rândul ei îl susține pe Liviu Dragnea. Mă așteptam să fie un anumit gen de asperități, nu neapărat bătălii, ci pur și simplu asperități” a spus sociologul Alfred Bulai, pentru DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu