Andrei Marga a lansat o nouă săgeată către peşedintele Traian Băsescu. Marga consideră că o suspendare a lui Traian Băsescu ar fi benefică în acest moment. Declaraţia lui Marga este atacată dur de fostul ministru de externe al PDL, Theodor Baconschi, care i-a transmis că destabilizează relaţiile internaţionale ale României. În spatele acestor atacuri s-ar putea ascunde o strategie clară a USL, care aşteaptă alegerile locale, iar dacă PDL obţine un scor slab vor profita şi vor iniţia suspendarea preşedintelui.
"Suspendarea preşedintelui ar putea efecte benefice. Nu este exclus ca acest lucru să se întâmple înainte de 2014", este declaraţia lui Marga.
Răspunsul din partea PDL a venit prin vocea lui Baconschi, fost ministru de externe. "Afirmația dlui Marga transmite în toată lumea următorul semnal: după ce au schimbat două guverne în trei luni, politicienii din această țară au de gând să completeze haosul printr-o criză constituțională și instituțională prelungită. Câtă vreme va deține portofoliul Externelor, dl Marga nu are voie să-și ia mandatul de la tandemul Crin Antonescu-Dan Voiculescu. Una e să ajungi criticat în Der Spiegel, cum i s-a întâmplat dlui Marga, și cu totul altceva să anunți, urbi et orbi, că reprezinți o țară cu instabilitate garantată", a atacat Theodor Baconschi şi a cerut măsuri împotriva ministrului.
Declaraţiile lui Marga nu par întâmplătoare. El doar completează ipoteza lansată de Crin Antonescu care a spus că un scor slab al PDL ar trebui să forţeze demisia lui Traian Băsescu
Contrele dintre Marga şi Băsescu au început încă de la învestirea Guvernului Ponta. Marga l-a asemănat pe Băsescu cu Benito Mussolini, iar preşedintele nu a rămas dator. În momentul în care Marga i-a întins mâna, Băsescu a refuzat şi a urmat un schimb de replici acide. Nici la ultimul Summit NATO atmosfera nu a fost mai cordială. Marga şi Băsescu, deşi participau la acelaşi evenimente, se evitau reciproc , iar un moment dat Marga a fot surprins stând cu spatele la preşedinte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News