Alina Gorghiu a anunțat că PNL va boicota lucrările Parlamentului și colaborarea cu Guvernul, până la demisia premierului Victor Ponta. ”Cu excepţia moţiunii de cenzură şi a cererii DNA privind avizul din Camera Deputaţilor, refuzăm să participăm la orice act care îl implică pe Victor Ponta”, a spus co-președintele PNL Alina Gorghiu, într-o conferință de presă.
Gorghiu a cerut parlamentarilor PSD să voteze moțiunea de cenzură și a declarat că încearcă să obțină și sprijinul UDMR. ” Le transmit celor din PSD că au ocazia să pună capăt mai repede crizei prin votul la moţiunea de cenzură. Eu sunt optimistă că UDMR o va susţine. Vom avea discuţii cu UDMR. Cert este că nu vor vota împotrivă”, a afirmat Gorghiu.
Legitimitatea statului, pusă în discuție de premier
Liberalii îi reproșează premierului că prin anunțul făcut duminică pune în discuție legitimitatea statului român. ”Este vorba despre un atac împotriva statului și a instituțiilor care țin de Constituție”, a spus Gorghiu. Liberalii speră că va înceta și colaborarea președintelui cu premierul, în CSAT.
”Mă întreb dacă va avea totuşi îndrăzneala acest domn Ponta ca mâine, la consultările de la Cotroceni, să vină? Vom vorbi despre strategia de securitate a României şi sunt curioasă dacă va avea obrăznicia să se prezinte la discuţii sau marţi, la şedinţa CSAT. Sper totuşi să nu participe mâine la consultări, pentru că s-ar putea să fim nevoiţi să deturnăm un pic sensul discuţiilor ”, a amenințat Alina Gorghiu. Liderul liberal a mai spus că, la votarea moțiunii de cenzură, parlamentarii Opoziției vor face un lanț viu pentru a atrage atenția asupra lipsei de legitimitate a guvernului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu