Băsescu i-a cerut lui Victor Ponta să anuleze OUG privind organizarea referendumului pentru demiterea sa, din 29 iulie, tot printr-o ordonanță de urgență a Guvernului, ci nu prin convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului care să modifice legislaţia. Această cerere a lui Băsescu a fost contrazisă de Ponta pentru că Guvernul nu poate emite Ordonanţe de Urgenţă, în timpul vacanţei parlamentare, fiind nevoie de o sesiune extraordinară.
"Pentru acea OUG pe care a dat-o şi care stabileşte prin excepţie alte condiţii de referendum pentru preşedinte, decât pentru primari sau pentru Constituţie, este o singură soluţie. Anularea prin ordonanţă de urgenţă a ordonanţei de Urgenţă cu care a intrat într-o zonă interzisă (...) Pentru cele două ordonanţe de urgenţă ilegale, Guvernul României trebuie să emită alte două ordonanţe de urgenţă de anulare", a spus Băsescu.
În replică, premierul a spus că nu poate să anuleze OUG din cauza vacanței parlamentare și Guvernul nu poate emite ordonanțe de urgență în această perioadă. "Nu pot sa anulez ordonanţa de urgenţă, pentru că în vacanţa parlamentară nu am voie să dau ordonanţe de urgenţă, dar am solicitat Parlamentului şi sper că acesta se va întruni chiar luni în sesiune extraordinară pentru a pune în acord toate actele normative, astfel încât toate deciziile Curţii Constitutionale să fie respectate", a răspuns premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News