Patru explozii au fost auzite duminică dimineaţă în Kiev.
Patru explozii au fost auzite duminică dimineaţă devreme la Kiev, afectând un complex rezidenţial din apropierea centrului capitalei ucrainene, relatează France Presse, DPA şi Reuters.
Exploziile au avut loc cu câteva ore înainte de deschiderea unui summit G7 în Germania unde se va discuta despre Ucraina şi în timp ce Rusia progresează în cucerirea Donbasului.
"În urma unui bombardament inamic, a izbucnit un incendiu într-o clădire de nouă etaje", a declarat serviciul de stat pentru situaţii de urgenţă pe mesageria Telegram.
"Conform datelor preliminare, o persoană a fost rănită", a precizat acest serviciu, conform Agerpres.
Ajunsă la faţa locului, o echipă AFP a văzut ultimele trei etaje ale clădirii în flăcări şi casa scării acesteia complet distrusă, în timp ce poliţia a izolat zona.
Exploziile au avut loc în jurul orei 6.30 (3.30 GMT), la jumătate de oră după declanşarea sirenelor antiaeriene în capitală.
"O rachetă a fost doborâtă de apărarea antiaeriană în regiunea Kiev, resturile au căzut asupra unui sat", a declarat guvernatorul regiunii Kiev, Oleksi Kuleba, pe Telegram, adăugând că "inamicul a lovit capitala".
"Mai multe explozii în cartierul Şevcenkivski", care se întinde din centru spre nord-vestul capitalei, a indicat pe Telegram primarul Kievului, Vitali Kliciko.
"Ambulanţe şi personal de prim ajutor se află la faţa locului. În două clădiri se desfăşoară salvarea şi evacuarea locatarilor", a adăugat Kliciko, care s-a dus acolo.
Un deputat ucrainean, Oleksi Gonşcearenko, a susţinut pe Telegram că ruşii au tras 14 rachete asupra Kievului şi regiunii sale în timpul dimineţii.
Potrivit lui Anton Heraşcenko, consilier al ministrului de interne ucrainean, citat de DPA, martorii au raportat atacuri cu rachete.
Noile lovituri vin la o zi după un atac cu rachete asupra oraşului Sarnî din vestul Ucrainei, în care au fost ucise cel puţin trei persoane, potrivit autorităţilor.
Precedenta lovitură rusă asupra capitalei a avut loc la începutul lunii iunie şi a vizat o fabrică de la periferia Kievului, rănind o persoană.
La sfârşitul lunii aprilie, un alt bombardament rus a lovit capitala în timpul unei vizite a secretarului general al ONU Antonio Guterres. O jurnalistă ucraineană de la Radio Libertatea a fost atunci ucisă în apartamentul ei.
Cartierul istoric, unul dintre cele centrale ale Kievului, găzduieşte un grup de universităţi, restaurante şi galerii de artă.
Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie, dar a abandonat înaintarea asupra Kievului în faţa rezistenţei feroce susţinute de
arme occidentale, aminteşte Reuters.
De atunci, Moscova, precum şi separatiştii pro-ruşi s-au concentrat asupra sudului şi Donbasului, un teritoriu în est format din Lugansk şi vecinul său Doneţk, desfăşurând o artilerie copleşitoare în unele dintre cele mai grele lupte terestre în Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News