Războiul lui Lars Noren, în premieră, la 9G

Război, un nou spectacol în cadrul Programului 9G la TNB, va avea primele reprezentații la Sala Mică a Naționalului bucureștean în zilele de 27 mai, 11 și 18 iunie 2017, de la ora 20.00.

Război, un nou spectacol în cadrul Programului 9G la TNB, va avea primele reprezentații la Sala Mică a Naționalului bucureștean în zilele de 27 mai, 11 și 18 iunie 2017, de la ora 20.00. 

Dramaturgul suedez Lars Noren descrie tabloul unui sfârșit de război, fără a preciza timpul sau locul, făcând auzite ecouri ale războaielor mai îndepărtate, dar și al celor recent încheiate, sau al celor care se întâmplă acum lângă noi.

Un bărbat se întoarce acasă dintr-un război, când nimeni nu-l mai credea în viață. Găsește o familie devastată, o lume pustiită, o soție care nu-l mai acceptă, un frate care l-a trădat. Personajele balansează constant între două lumi: cea reală, în care sărăcia și disperarea de a supraviețui generează lipsa de compasiune chiar și față de membrii aceleiași familii, și cea imaginată, închipuită ca refugiu într-un spațiu plin de bucurie și prosperitate.”Cine ne vrea pe noi?”- o întrebare ca un ecou în acest text și un strigăt disperat care se aude în prezent dinspre cei care își riscă viețile ca să fugă din calea războiului. Un război al altora, care poartă cu el urme adânci și mutilează iubiri, familii, încredere, speranță.

(w670)

Semira, o fetiță de 12 ani, obiectivează această lume prin imaginea parcului de distracții Disneyland, locul basmelor, al prințeselor și al castelelor strălucitoare. Forța ei de a crede într-un loc fantastic al fericirii este speranța care dă sens vieții și mișcă lumea mai departe.

„Tablou de sfârșit de război.

Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial, Algeria, Vietnam, Ruanda, Bosnia, Cecenia, Iraq, Siria… 

Cum mai este posibilă revenirea la normalitatea vieții după ce s-a încercat distrugerea ei?  Se mai pot vindeca traumele lăsate de frică, umilire, ură, prezența continuă a morții, pentru a trăi așa ca înainte? Prin ce se regăsește speranța în viitor?.” - Lorena Zăbrăuțanu

(w670) 

Război de Lars Noren

Traducere: Carmen Vioreanu

Distribuția: Mama – Oana Predescu, Beenina – Iulia Poptean, Semira – Eliza Păuna, Ivan – Paul Radu, Tatăl – Elias Ferkin

Regia: Lorena Zăbrăuţanu

Scenografia: Maria Nicola

Video: Radu Spiridon și Ionuț Grama

Lumini:Cristian Ciopată

Sunet: Daniel Nae

Regie de scenă: Daniel Buglea


(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel