Răzvan Burleanu, președintele FRF, a fost chemat astăzi la Secția 9 a Poliției Capitalei ca urmare a unei plângeri penale intentate de patru foști angajați ai FRF, Dumitru Mihalache, fostul director de competiții al FRF, dar și Marin Bucurescu, Alexandru Stici și Marcel Paraschiv.
Toți trei reclamă că au fost destituți abuziv din funcții și nu le-au mai fost plătite restanțele salariale, informează GSP.
Mihalache a fost concediat de Burleanu în iunie 2014 și a intentat o acțiune în instanță, pierdută ulterior la Tribunal, dar câștigată în cele din urmă la Curtea de Apel în 24 noiembrie 2016. A câștigat dreptul de a primi 22 de salarii din partea FRF, dar a obținut și decizia de a fi repus în aceeași funcție de către Federație.
Federația trebuia să pună în vigoare în 15 zile hotărârea instanței, dar nu a făcut asta, iar în ianuarie 2017 Mihalache a făcut plângere penală împotriva lui Burleanu pentru infracțiunea de a nu fi pus în vigoare hotărârea instanței.
[citeste si]
Burleanu a fost chemat abia acum să dea declarații, dar între timp Federația i-a plătit câteva salarii restante lui Mihalache. În septembrie 2017, Federația a fost executată silit pentru plata tuturor restanțelor salariale către foștii angajați, potrivit sursei citate.
În plus, executorul judecătoresc verifică în prezent acte contabile ale FRF pentru că Federația ar mai avea de plătit niște diferențe salariale. Acum se stabilesc și dobânzile pe care Federație urmează să le plătească pentru întârzierea plăților respective.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News