Nepriceput și superficial, premierul atacă o problemă care îl depășește și desființează fișa postului și regulamentul intern pentru firmele cu până la 9 angajați, a precizat senatorul PSD, Răzvan Cuc.
"Crezând că toată lumea e preocupată doar de pandemie, acest individ pe care chiar și banca privată pentru care a lucrat l-a dat afară, a promovat o Ordonanță de Urgență (OUG nr. 37 din 5 mai 2021) prin care desființează protecția angajatului și periclitează angajatorii, care pot deveni oricând victime ale unor reclamații abuzive" a scrie Răzvan Cuc pe Facebook.
"În nicio țară din UE relațiile dintre angajatori și angajați, oricât ar fi firmele de mici, nu sunt lăsate la voia întâmplării. Niciun patron nu este stăpânul absolut al angajaților săi!
Pare complicat, dar nu este deloc așa. Prin fișa postului și prin regulamentul intern, atât angajații, cât și antreprenorii sunt protejați prin documente cu valoare directă în contractul dintre părți. Capitalismul însuși pornește de la noțiunea de contract. Eliminând cele două componente ale contractului, această mică buturugă numită Cîţu răstoarnă carul mare ale regulilor economice și sociale.
De ce intervine acest individ în definițiile capitalismului? De ce toată echipa din Piața Victoriei susține asemenea prostii? Nu sunt decât două motive: ori habar nu au de nimic, ori vor să facă rău capitalului românesc și muncitorilor români. În primul caz, vorbim despre prostie, în cel de-al doilea, vorbim despre trădare! „Pas-cu-pas”, cabinetul semidoct al micului contabil cu mânecuțe înlocuiește pandemia cu tragedia!", a scris recent pe Facebook senatorul Răzvan Cuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News