Senatorul PSD, Răzvan Cuc, are un atac dur la adresa primarului general, Nicușor Dan, din cauza situației dezastruoase a străzilor, parcurilor și a rețelelor de termoficare pe care le administrează.
Turiștii care vizitează centrul Capitalei au parte nu doar de obiectivele istorice ale Bucureștiului, ci pot experimenta o întoarcere în timp. Mai precis în vremea când prin târgul lui Bucur șerpuia un drum de pământ cu șleauri și gropi, în care puteai rupe osia căruței. Acum poți să-ți îndoi toba de eșapament sau sparge o roată, ba chiar baia de ulei, din cauza șleaurilor și a gropilor de pe Magheru, București-Ploiești, Șoseaua Cotroceni sau Bd. Prezan. Primăria din târgul lui Nicușor Dan dă vina pe căldură și spune că va încerca restricționarea traficului greu, care deformează asfaltul încins.
L-am întrebat pe senatorul PSD Rzăvan Cuc dacă restricționarea traficului e singura soluție?
”Evident, nu este așa. Dacă nu ar exista soluții, în alte state, de exemplu în țările arabe, prin deșert, sau în țările aflate la tropice de pe toate continentele, nu am avea deloc trafic auto. Acolo sunt 50 de grade aproape tot timpul anului, nu doar două-trei săptămâni, vara. Sigur, un primar care știe doar să blocheze sau să demoleze, nu poate să construiască, să dezvolte lucrări de infrastructură. Singura sa ”realizare” e că a stopat toate proiectele de construcții, generând pierderi uriașe industriei, care se vor reflecta în prăbușirea acestui sector, dar și în creșterea costului apartamentelor sau chiriilor, la un nivel inaccesibil electoratului tânăr, tocmai aceluia care, pretinde Nicușor Dan că l-ar fi votat.
Pentru dezastrul de pe bulevardele Capitalei, poate că matematicianul Nicușor Dan descoperă formula prin care să stabilească prețul corect al lucrărilor, astfel încât materialele să fie de calitate, iar mixturile asfaltice sau bitumul să conțină aditivi care împiedică deformarea sub acțiunea căldurii. De asemenea, fluidizarea traficului, semafoarele inteligente, care ar evita staționarea în intersecții a vehiculelor grele, cum sunt autobuzele și troleibuzele STB Nicușor ar fi evitat formarea șelaurilor.
Însă, Nicușor Dan a topit bugetul și nu știe nimeni unde a dus banii: reabilitarea la rețelele de apă caldă avansează cu viteza de melc pe care au o autobuzele pe Magheru, parcurile sunt abandonate, Cișmigiul distrus, cad copacii uscați pe cetățenii care riscă să intre în acea junglă urbană, gunoaie, șobolani peste tot. Asfaltul, de proastă calitate, se topește la fel cum a topit banii municipalității. Să știți că această nepăsare generează o serie de probleme în trafic: acum, când s-ar putea circula mai rapid, pe marile bulevarde, își sare volanul din mână și crește riscul de accidente. La toamnă vor merge încet și vor fi blocaje, cu poluare mai multă, nervi, consum mai mare de combustibil pentru autobuzele STB și pentru cetățeni.
Preocupat să numere ciorile din Cișmigiu, matematicianul repetent Nicușor Dan nu pare să se preocupe de situația dezastruoasă a străzilor pe care le administrează.
Sigur, și pentru a sancționa acest comportament există soluții și în acest sens cer Poliției Rutiere să aplice amenzi administratorului drumurilor degradate, adică dlui Nicușor Dan. Ca de obicei, el le va plăti din banii Primăriei, dar în acest caz Curtea de Conturi și ulterior Justiția pot interveni, astfel încât să transpire puțin și cel care ne ține cu orele în trafic, sub acest soare de foc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu