Răzvan Cuc i-a transmis un mesaj lui Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor Europene, după criticile Comisiei Europene cu privire la PNRR.
"Asta înseamnă să fii habarnist! "O să fac o prezentare poate mai scurtă decât vă așteptați. (…) Cu rugămintea că dacă sunt chestiuni pe care nu le știu, pentru că nici măcar eu nu am citit chiar toate anexele...” a declarat Ghinea la conferința de presă de prezentare a PNRR.
Domnule Ghinea, plecați acasă! Premierul “Foarfecă” trebuia să vă fi revocat “ieri” (adică foarte repede). Știm! Nu poate să-și asume acest lucru pentru că nu are curaj să mai fie zmeu și să revoce un ministru care nu e al lui, pentru că pleacă și el acasă. Acest plan este rușinea acestei guvernări. Era lucrarea lor de diplomă, dar au picat examenul. Alte state vor începe deja să încaseze bani prin acest mecanism.
Am văzut creșteri de 5 ori la un sistem de management al traficului pe calea ferată, față de un altul similar. Știu că nu vă interesează, dragi guvernanți, pentru că acest plan nu este al românilor, el este al vostru și al camarilei voastre de partid. Este inacceptabil ca în anexe să ai unele sume și în sinteză să fie alte sume. Asta înseamnă să-ți facă alții anexele și tu doar să le prezinți. Să te gândești doar la cum să sifonezi banii pentru tine și oamenii tăi de partid.
P.S: Parafrazând un slogan celebru pot să spun: “Du-te, Ghinea! Du-te!” Du-te acasă!", a scris Răzvan Cuc pe Facebook.
Vezi și: PNRR, retrimis de Comisia Europeană cu zeci de observații
"O să dau extemporal la moţiunea din Parlament"
Cristian Ghinea a declarat, astăzi, că a glumit când a afirmat că nu a citit anexele PNRR.
"A fost o glumă şi cred că toată lumea a înţeles. PNRR are 1200 de păgâni şi mai sunt încă 1000 de pagini de anexe. Suntem singurul guvern care publică şi anexele cu maximă transparenta posibilă. Şi am spus toată lumea să citească să vadă dacă sunt observaţii de făcut. Cred că domnul Ciolacu a citit toate cele 1000 de pagini de anexe şi o să dau extemporal, luni, la moţiunea din Parlament", a spus Cristian Ghinea, la Antena 3.
Vezi și: Ciolacu: Comisia Europeană a pulverizat PNRR! Infracțiune!
Ciolacu anunță moțiune împotriva lui Ghinea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu