Rareș Hopincă, primarul ales al Sectorului 2, a vorbit despre înscrierea Sectorului 2 în proiectul NetZeroCities.
Rareș Hopincă, primarul ales al Sectorului 2, a fost invitat la emisiunea „Ce Se Întâmplă“, moderată de Răzvan Dumitrescu, unde cei doi au purtat un dialog privitor la înscrierea Sectorului 2 al Capitalei în proiectul NetZeroCities și ce înseamnă acest lucru pentru locuitorii din București.
„Eu am constatat, în plină campanie electorală pentru locale și europarlamentare, că s-au ținut la sertar teme care ar fi putut crea dezbateri poate nepopulare, dar care după alegeri, acele teme erau chiar implementate. De exemplu, la Primăria Municipiului Brașov, domnul primar în funcție Allen Coliban, după ce a pierdut alegerile, posta și anunța cu mândrie că Brașov a dat startul neutralității climatice M100 și își va depune candidatura pentru cele 10 orașe românești neutre din punct de vedere climatic.
Cu două săptămâni înainte de alegeri, constatasem că pe siteul www.netzerocities.eu apăreau 14 orașe din România. Nu a răspuns domnul Coliban la telefon, alți primari ne spuneau că sunt niște tâmpenii, după care, domnul Coliban, pierzând alegerile dar fiind încă în funcție, anunță acest lucru pe pagina oficială a Primăriei. E vorba de niște angajamente ca orașul respectiv să devină neutru din punct de vedere climatic până în 2035, dar nimeni nu spune ce înseamnă acest lucru. Mie mi se părea o temă interesantă în campanie, mai ales din perspectiva costurilor pentru cetățeni. Acum constat că pe M100 e și Sectorul 2 în chestia asta. Nimeni nu a știut nimic, nu s-a discutat vreodată și nu a existat vreo dezbatere publică. Ce înseamnă asta pentru cetățean? Să plătească mai mult pentru parcare? Să fie taxat pe carbon? Înseamnă să aibă anumite restricții?
Pe Apple Maps, îmi apare o alertă pe anumite străzi din Sectorul 2 și spune: Intrați în zonă verde, pregătiți permisul de acces! Conform cărei norme sau legi? De unde a venit chestia asta? Nimeni nu a informat vreodată vreun cetățean! Se fac lucruri pe dedesubt ca să nu știm?“, a întrebat retoric jurnalistul Răzvan Dumitrescu.
„Cunosc bine subiectul, m-am întâlnit și cu secretarul de stat Ovidiu Cîmpean și am detaliat puțin despre ce înseamnă acest proiect și de aceea lucrurile trebuiesc despărțite în două. Pe de o parte a existat lipsă de transparență și de dezbatere publică, pentru că au fost adoptate la nivelul Sectorului 2 o serie de hotărâri de Consiliu Local pe repede-înainte, fără a fi prezentate publicului detaliat și a spune ce se urmărește, care sunt pașii, care sunt efectele etc, iar pe de altă parte, un oraș neutru din punct de vedere climatic este din punctul meu de vedere un lucru dezirabil.
Asta înseamnă că la finalul unui an în care facem balanța emisiilor de dioxid de carbon și a măsurilor de protecție a mediului, ieșim undeva în echilibru. Asta înseamnă să avem grijă să avem clădiri eficiente energetic, să avem grijă să încurajăm soluțiile de transport alternativ, creștem suprafața spațiilor verzi etc. Avem nevoie de o atenție sporită asupra tuturor factorilor de poluare și nevoie de o preocupare pentru creșterea suprafeței de spațiu verde și a arborilor din oraș.
Această rețea vine cu un obiectiv, dar obligațiile le va asuma fiecare oraș prin proiectele pe care le va depune. S-a creat un fond de un miliard de euro pentru acest tip de proiecte, sunt 3 orașe selectate - Cluj-Napoca, Suceava și Sectorul 2 - și vom avea la dispoziție un fond pentru astfel de proiecte care să ducă la neutralitate climatică. Astfel de proiecte pot include reabilitarea termică a blocurilor, construirea de școli nZEB (nearly Zero-Energy Building).“, a zis Rareș Hopincă.
„Reabilitarea termică a blocurilor e o chestie firească, dar cu ce încălzim blocurile?“, a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„Cu încălzire centralizată, care este cea mai prietenoasă cu mediul. Avem o soluție foarte bună, am discutat cu Elcen și analizăm cadrul juridic. Cea mai bună soluție pentru Sectorul 2 este construirea unui CET în zona Fundeni, pe platforma Spitalului Fundeni.“, a zis Rareș Hopincă.
„În sfârșit, mintea de pe urmă!“, a replicat Răzvan Dumitrescu.
„Ne vom folosi de rețeaua de distribuție, dar scurtăm distanțele. CET Titan nu mai funcționează și agentul termic pentru S2 este de la alte CET-uri. Soluția cea mai bună e construirea unui CET pe platforma Fundeni. Aceasta este cea mai corectă și eficientă rezolvare. E un CET de ultimă generație, cu tehnologie nouă. Noi, Eu cred că sistemul centralizat de energie termică e cea mai bună și cea mai prietenoasă cu mediul“, a mai zis Rareș Hopincă.
Foto: Inquam Photos / George Călin
„Dar revenind la proiect, neutralitate climatică înseamnă să nu ai emisii“, a adăugat Răzvan Dumitrescu.
„Înseamnă compensarea emisiilor generate cu soluții de neutralizare a acestora“, a spus Rareș Hopincă.
„Ce o să înțeleagă un cetățean care are o casă construită acum mulți ani? Că o să fie impozitat mai mult? Că o să fie obligat să-și facă niște lucrări pe banii lui?“, a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„În primul rând, o astfel de inițiativă vizează schimbarea de mentalități. A atinge acest deziderat este în primul rând misiunea instituțiilor publice, iar noi o vom face și printr-o campanie de comunicare. De exemplu, putem lua măsuri simple precum a nu lăsa apa să curgă continuu atunci când ne spălăm pe dinți. Folosirea mai eficientă a resurselor de care dispunem este una dintre căile de comunicare. La fel și folosirea energiei electrice, a energiei termice etc. Dacă stopăm risipa, facem un pas înainte către neutralitate climatică“, a zis Rareș Hopincă.
„Ca să micșorăm amprenta de carbon înseamnă să nu mai folosim, de exemplu, mașinile cu combustie internă. OK! Ce o să facă cineva care vrea să atingă obiectivul ăsta? Nu are cum să mă oblige să nu mai merg cu mașina, dar poate să mă taxeze. Probabil așa se explică „pregătiți permisul de acces“. O să coste permisul de acces?“, a insistat jurnalistul.
„De ce nu ar construi Priămria, de pildă, o rețea de stații de încărcare pentru mașinile electrice. Având mai multe autovehicule electrice, scădem poluarea“, a mai zis Rareș Hopincă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News