Jurnalistul Răzvan Dumitrescu susține că demisia lui Ludovic Orban nu este una întâmplătoare.
”S-a comportat ca un om politic, nu ca un om de stat. În mod normal, nu mai avea decât două, maximul trei săptămâni de mandat, pe care și le-ar fi putut duce cu mai multă demnitate până la capăt” a punctat sociologul Argument, Mădălina Hideg, care a adăugat: ”În momentul în care și-a dat demisia din funcția de premier, justificând că PNL a obținut un rezultat sub așteptări la alegerile parlamentare, atunci a intenționat să-și păstreze poziția în partid, fiind mai puțin interesat să dea stabilitatea de care are nevoie România în acest moment” a punctat Mădălina Hideg.
"Atunci când și-a depus mandatul pentru eșecul din alegeri, dar nu și pe cealaltă funcție... asta m-a uimit. Adică nu demisionezi din funcția de administrator de bloc dacă tu ai făcut tâmpenii ca inginer șef la fabrica în care ai lucrat. Sau invers, dacă ai paradit cotizațiile oamenilor îți dai demisia de la administrația de bloc, dar nu din funcția de la fabrică. Aici a fost invers la domnul Orban, ceea ce îmi sugerează că cineva i-a vrut capul de la Guvern.", a declarat jurnalistul Răzvan Dumitrescu, în cadrul emisiunii "Ce se întâmplă?" de la DC NEWS, unde i-a avut invitați pe Mirel Palada și Mădălina Hideg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu