Răzvan Dumitrescu a povestit situaţia absurdă prin care trece cu ANAF.
"La ANAF, fiecare dintre noi poate să îşi plătească dările online, da? Mi s-a dat o parolă cu care intru să plătesc, în SPV. În ziua în care mi-am luat parolele pentru firmă şi pentru persoanele fizice, eu şi soţia am venit bucuroşi că nu vom mai sta la ghişeu. Parolele funcţionează, mai puţin cea pe care mi-au dat-o mie. Şi cu care eu nu pot să intru niciodată în SPV să plătesc online.
Reclam de aproape un an la ei chestia asta, şi dau din umeri, că nu ştiu ce să îmi facă. Deşi ei mi-au dat-o. Atunci trebuie să mă duc la ghişeu, în persoană fizică. Pentru că dacă trimit pe altcineva, nici nu vor să audă. Noi vorbim de digitalizare într-o ţară ca asta? Haideţi să fim serioşi.
Adică vreau să dau bani, ăia care se cuvin statului din taxe şi impozite legale. Dar nu îi pot plăti. Pentru că pe de o parte ce mi-a dat ANAF nu funcţionează. Digital poate vine de la degetul cu care trebuie să semnez când mă duc acolo. Şi nu am timp să mă duc, că muncesc 12 ore pe zi, fir-ar să fie, şi nu pot să mă duc când vor ei, şi trimit pe cineva. Dar nu îl primesc cei de la ANAF. Ăsta e statul. Statul vine de la a sta, probabil. E bătaie de joc. Cum adică digitalizare? Că mă apucă râsul? Se întâmplă în ce secol? În 21. N-au fost în stare să rezolve o problemă generată de ei, probabil. Nu au putut, nu ştiu de unde să o apuce. Că se ocupă IT-ul, a preluat altă firmă, nu ştiu ce.
Şi ce vină am eu? Vorbim de cules de taxe. Cea mai simplă de colectată taxă într-un stat bănuiesc că e TVA-ul. Aia e cea mai simplă şi uşor de estimat. De ce suntem pe ultimul loc în UE la culegerea de TVA? Cât e de greu?", a spus Răzvan Dumitrescu la Ce se întâmplă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News