Prezentatorul show-lui „Masterchef" de la Pro Tv, actorul Răzvan Fodor, deși, inițial, "s-a aricit puțin", a acceptat ulterior să interpreteze rolul unui profesor care are o relație tumultoasă cu una dintre elevele sale, în comedia românească #SELFIE.
În filmul #SELFIE, care are premiera pe marile ecrane din 9 mai, profesorul de istorie are o relaţie secretă cu Yasmine, o adolescentă rebelă interpretată de Crina Semciuc, care îşi ia prietenele şi pleacă la mare în căutarea lui şi a distracţiei cu doar două zile înainte de bacalaureat.
„M-am aricit puţin când am aflat că personajul meu are o relaţie cu o elevă. Sunt tată de fetiţă şi sunt destul de deschis la noutăţi, dar mă gândesc că mai am 12-13 ani până acolo. Dacă e să mă gândesc la povestea filmului din punct de vedere al fetei, premisa nu este greşită. Însă ca tată, mi se pare greşit. Şi e păcat! Cred că o tânără ar trebui să aibă mai multe relaţii, să îşi topească toate îndrăgostelile vârstei", a declarat Fodor, puţin contrariat de controversa rolului său.
Cele trei fete, Yasmine, Roxi și Ana, nu au parte la mare de bunădispoziţia scontată, iar accidentele se ţin lanţ.
Alături de Crina Semciuc, protagoniştii nebuniilor de pe litoral mai sunt Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan şi Alexandru Călin. Tabăra adulţilor responsabili este alcătuită din actori titraţi ca: Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Carmen Tănase și Florin Călinescu. Pe lângă Răzvan Fodor, alte intervenţii spectaculoase în film mai au: Mihaela Rădulescu, Dan Chişu sau George Vintilă.
Comedia românească #SELFIE, o producţie MediaPro Pictures şi Zazu Film, distribuită de Zazu Film, aduce distracţia de la mare pe marile ecrane din ţară, în premieră, din 9 mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu