Răzvan Ionescu: Cenaclul Flacăra, născut la Bulandra. Pitiș și Caramitru rupeau bilete la intrare

Actorul, teologul și scriitorul Răzvan Ionescu e provocat de Ionuț Vulpescu, în podcastul Avangarda, postat pe platforma youtube, la destăinuiuri din culisele teatrului românesc.

Ionuț Vulpescu: Am ajuns și la Florian Pittiș, pentru că l-ați evocat (în cartea ”Ce mult v-am iubit”-n.r.). Răzvan Ionescu: Cu Pitiș am traversat mai multe lumi, pentru că, când l-am văzut prima oară, l-am văzut în „Puricele în ureche”. El juca pe unu care nu pronunța consoanele. Aoeaoeo așa vorbea tot timpul, erai pe jos...Pe urmă l-am văzut în „Transplantarea inimii necunoscute” și l-am văzut în „Mincinosul”. Și, pardon, l-am văzut și în „Slugă la doi stăpâni”, spectacolul lui de diplomă de la Casandra.

Avea o asemenea elasticitate și expresie corporală, unică, era de nivelul Marcel Marceau, de altfel îi și obținuse Ciulei o bursă la celebru Le Coq, ca să studieze pe aceste date ale lui. În momentul în care a văzut festivalul de la Woodstock și filmul „Hair” s-a modificat. Și a devenit un hippie și a încercat în teatru să introducă chestia asta. Nu întotdeauna i-a ieșit, dar a fost de un fanatism în fiecare rol, fantastic. Eu îl țin minte în „Furtuna”, unde juca Ariel. Aveai senzația că e în levitație. L-am văzut în „Lumea dezmoșteniților”, cred cu Clody, Rebengiuc și Toma Caragiu. Uriaș era.

Un moment important din istoria Teatrului Bulandra și toată povestea care a urmat pe urmă cu Cenaclul – lumea spune că Cenaclul Flacăra nu știu din ce alt fenomen s-a născut... – nu, el s-a născut la Teatrul Bulandra, când după perioada cu „Revizorul” și cu „Reconstituirea”, „Revizorul” a tras după el și alte spectacole care s-au interzis. Ciulei, știind că nu erau spectacole care să se joace, a zis: „Domnule, hai să facem un spectacol de poezie!”

Cine știa mai multă poezie? Caramitru, Pittiș și au făcut o improvizație. Așa se publicase informația, „spectacol de poezie și muzică”. Și era cu Caramitru, Pittiș, Elena Caragiu și formația Sfinx. Și uluitor era că Pittiș și Caramitru erau la intrare și rupeau bilete. Eu, atunci, puști, mă gândeam: „Mamă, ce chestie, ce raport cu publicul!” Toată seara avea o atmosferă din asta de prietenie, nu era un spectacol de prietenie. Dar pe urmă am aflat că nu de asta stăteau ăia acolo, ei stăteau ca să poată vedea cine vine. Și în funcție de cine vine, dacă vine vreunul care să supravegheze, să mai schimbe din poeziile care erau cu tentă...

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News