Tehnicianul echipei din Giulești, Răzvan Lucescu ar urma să părăsească România, pentru a antrena, în sezonul viitor, formaţia Al Jaish, din Qatar, potrivit celor publicate de site-ul thepeninsulaqatar.com, scrie RTV.net.
Rapid Bucureşti va rămâne din vară fără antrenor, Răzvan Lucescu fiind anunțat ca viitorul tehnician al formaţiei Al Jaish, în locul brazilianului Pericles Chamusca, după cum a informat, miercuri seară, site-ul thepeninsulaqatar.com, citând gruparea din Qatar.
Al Jaish a pierdut marți cu scorul de 0-3 în fața formației Al Sadd, în semifinalele Cupei Emirului, drept pentru care Chamusca a fost demis, potrivit sursei citate.
"Am obţinut rezultate bune cu această formaţie. Sper ca această echipă să obţină rezultate bune şi în viitor", a declarat tehnicianul brazilian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu