Mijlocașul Răzvan Marin a declarat, luni, într-o conferință de presă, că tricolorii sunt pregătiți să dea totul pe teren pentru a trece de Țările de Jos, marți, în optimile Euro-2024.
”Sunt bine, am avut o mică răceală, sunt apt sută la sută și acum sunt pregătit să dau totul pe teren. Știam că așteptările vor fi mari, acum sunt și mai mari, pentru că am trecut de grupe, dar din punct de vedere mental suntem bine și pregătiți să facem lucruri mari. Nu văd acest meci ca pe o revanșă după sezonul de la Ajax, eu îmi fac treaba pe teren. Așa a fost să fie.
Eu îmi fac treaba pe teren, pentru mine și pentru România. Suntem pregătiți, am avut șase zile de recuperare și sunt sigur că cine va intra mâine, va da totul pe teren. Cel mai important este ca echipa să câștige. Mă bucur că am ajutat prin evoluții bune, îmi doresc ca România să ajungă cât mai departe. Naționala Olandei are jucători de top, poate au avut un start mai greu, dar noi trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut”, a spus Răzvan Marin.
Fotbaliștii ”Portocalei Mecanice” Youri Mulder și Rafael Van der Vaart se arată nemulțumiți de faptul că multe goluri sunt anulate la Campionatul European 2024, din cauza ofsaidurilor milimetrice văzute de VAR. Mai mult, ei au cerut eliminarea sistemului VAR.
”Nu sunt fericit de aceste decizii. Golurile sunt anulate din cauza lungimii degetelor de la picioare, chiar a unghiilor. Nu ar trebuie să dăm ofsaid pentru câțiva milimetri. Cred că nu ar trebui să mai avem VAR. Nu este ridicol? Nu mai are niciun sens. Trebuie să scăpăm de VAR. Acele goluri marcate de Romelu Lukaku au fost toate foarte aproape. A fost și o decizie, ca cea din meciul împotriva Turciei, care nu are niciun sens. Înțeleg că UEFA are acum un cip în minge și știe absolut totul, dar nu am încredere totală în acea tehnologie”, a zis Youri Mulder
România - Olanda din 2 iulie ar fi ocazia perfectă ca neerlandezii să-și revină după înfrângerea usturătoare cu Austria, spun jucătorii „portocalei mecanice”.
„România este adversarul ideal pentru a arăta cum trebuie făcute lucrurile”, a declarat Tijjani Reijnders, mijlocaşul selecţionatei Olandei, într-o conferinţă de presă de sâmbătă, transmite Agepres, citând Reuters. Olanda va întâlni echipa României în optimile de finală ale EURO 2024 la începutul lunii viitoare. Reijnders a menționat că discuţiile din cadrul lotului naţionalei Oranje au contribuit la detensionarea atmosferei după evoluţia slabă din meciul cu Austria.
La turneul final din Germania, echipa olandeză a încercat să creeze în cantonamentul lor un mediu în care jucătorii să-şi poată exprima opiniile și, dacă este necesar, să aducă critici constructive pentru a ajuta echipa să joace mai bine. Atmosfera a fost sumbră după eşecul de marţi cu Austria (2-3), meci în urma căruia Olanda s-a calificat în optimi ca una din cele mai bune echipe de pe locul 3. A fost o partidă pe care olandezii se aşteptau să o câştige.
„Am avut nişte discuţii dure, dar suntem pe drumul cel bun şi toată lumea este pe aceeaşi lungime de undă. Este clar de acum că victoria înseamnă calificare, eşecul înseamnă să mergem acasă”, a spus Reijnders.
„Eu am urmărit din nou meciul şi am văzut ce ar putea fi îmbunătăţit. Trebuie să ne asigurăm că nu se va mai întâmpla. România este adversarul ideal pentru a arăta cum trebuie făcute lucrurile. Şi ei evoluează cu multă intensitate. Trebuie să fim mult mai atenţi cu mingea şi asta nu s-a întâmplat deloc în meciul cu Austria”, a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu