Răzvan Raț, revenire în România. S-a antrenat cu Dinamo, dar a semnat cu o altă echipă

Deși se antrenează de o lună cu Dinamo, Răzvan Raț, 36 de ani, va semna cu ACS Poli Timișoara.

Fundașul stânga va semna un contract valabil până la finalul sezonului.

Răzvan Raț a fost prezentat la noua echipă și a dat primele declarații: "E simplu. Am ales Poli pentru că cei de aici m-au dorit foarte mult. M-am antrenat cu Dinamo și le mulțumesc celor de acolo pentru că mi-au permis să fac asta. Sunt bucuros că am ales Poli pentru că voi fi din nou acasă, în România. Sper să le răsplătesc încrederea celor de aici, care m-au dorit foarte mult.

Eu o să fac tot ce e posibil pentru echipa la care voi juca de acum încolo. Am semnat până la sfârșitul play-out-ului. Vom vedea din vară ce va fi. Eu am de gând să joc atât timp cât starea fizică mi-o permite. O să o iau pas cu pas.

[citeste si]

Îmi amintesc acel episod trist pentru mine, când jucam la Șahtior și am fost eliminați de Poli Timișoara. Teoretic aveam prima șansă, dar nu a fost să fie. A fost un fel de asediu”, a declarat Raț potrivit GSP.

Totodată, sursa citată mai precizează că Dinamo nu i-a făcut nicio ofertă lui Raț, șefii clubului alb-roșu dorind promovarea lui Vlad Olteanu și a altori jucători tineri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel