Răzvan, rapperul freestyler care a electrizat juriul și publicul la „Românii au talent”. Andi Moisescu: Cui i se pare că e ușor, se înșală

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

După 3 minute de cuvinte legate pe loc, Răzvan a reușit să câștige admirația juraților, dar și a spectatorilor.

Publicitate

Răzvan este unul dintre concurenții foarte talentați ai emisiunii „Românii au talent”, astfel că până și mulțimea a fost de acord cu prestația sa, actul artistic sfârșindu-se în ropotul de aplauze al spectatorilor. 

El vine dintr-un sat din România, unde stă alături de bunica sa. „Toată noaptea se aude bum-bum, bum-bum, că exersează continuu”, spunea bunica lui.

„Muncesc foarte mult pe acasă și încerc să-mi găsesc timp liber pentru a-mi ajuta părinții, pe bunica mea în special. Dacă nu dai din mâini nu ai nimic, trebuie să muncești puțin mai mult și puțin mai din greu ca să ai.”,a  spus concurentul, după care a luat-o în brațe pe bunica sa, chiar înainte de a păși pe scenă.

„Cum de te-ai apucat tu, de la sat, să faci treaba asta? Ai vreun prieten pe acolo?”, a întrebat Bobonete.

„Singur am muncit, nu am pe absolut nimeni. Singur am început să cânt. Făceam coveruri la început, până am început să-mi scriu eu versurile. Între-timp, verișorul meu a început să mă ajute.”, a spus Răzvan.

Răzvan i-a rugat pe jurați să scrie fiecare câte un cuvânt pe o foaie, astfel că el începuse să cânte freestyle rapp, compunând versurile din mers, în timp ce jurații arătatu pe rând cuvintele scrise.

Voturile au fost toate „Da”, tânărul fiind foarte fericit pentru rezultatul spectaculos. Răzvan a reușit să cucerească atât inimile juraților, cât și pe ale celor de acasă. Trecerea la etapa următoare a fost asigurată, iar lacrimile bunicii au emoționat pe toată lumea - de fericire că nepotul său a trecut de testul de foc.

„Foarte fain băiatul ăsta. Este foarte talentat. Ai nevoie de foarte mult exercițiu pentru a trece cu ușurință de la un cuvânt la altul și fără să se simtă”, a spus Andra.

„Cui i se pare că e ușor, se înșală, mulți se pierd de la al doilea cuvânt.”, a spus și Andi Moisescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel