Răzvan Temeşan a pierdut procesul cu BCR

Răzvan Temeşan, fostul preşedinte al Bancorex,  a pierdut irevocabil, procesul în care a cerut să primească de la Banca Comercială Română circa  4,5 milioane de euro. Suma reprezenta  drepturile salariale din momentul în care acesta a fost concediat.

În prima instanță, Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză lui Temeşan, însă hotărârea a fost contestată de reprezentanţii BCR.

"Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Banca Comercială Română SA. Respinge ca neîntemeiate pretenţiile din acţiune privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a: -drepturilor salariale aferente perioadei 27 februarie 2009-09 septembrie 2014, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; - contravalorii dobânzii legale aferente; - daunelor morale", a decis, joi, Curtea de Apel Bucureşti, care a analizat recursul băncii.

De asemenea, judecătorii a respins, ca neîntemeiat, solicitarea lui Temeşan de a se constata calitatea sa de salariat pe funcţia echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general executată în cadrul Bancorex.

Citește și: BCR-BANCOREX-RĂZVAN TEMEȘAN. BCR refuză să-i plătească despăguiri lui Temeșan

În septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a obligat BCR să-i plătească lui Răzvan Temeşan drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 27 februarie 2009 şi 9 septembrie 2014, în cuantum de 70.000 de euro lunar.

Mai mult, prin aceeaşi hotărâre, instanţa obliga BCR să-i plătească lui Temeşan daune morale în cuantum de 100.000 de euro.

Decizia Tribunalului Capitalei nu a fost definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care i-a dat câştig de cauză BCR.

În 2011, Răzvan Temeşan a mai câştigat un proces cu BCR, banca fiind obligată să îi plătească acestuia 625.000 de euro, sumă ce reprezintă drepturile sale băneşti aferente perioadei cuprinsă între 7 aprilie 2005 şi 31 decembrie 2007. Tot banca a fost obligată de instanţă să-i plătească atunci lui Temeşan 30.000 de euro, daune morale.

Răzvan Temeşan a fost preşedinte al Bancorex între 1992 şi 1997.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel