RCA la autovehiculele de peste 16 tone. Ce s-a convenit cu ASF, după discuțiie cu transportatorii: "O poliţă mult sub tariful de referinţă"

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi reprezentanţii confederaţiilor patronale şi federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri au convenit, în urma discuţiilor de miercuri seara, asupra tarifului privind RCA-ul la autovehiculele de peste 16 tone.

Alegeri prezidentiale 2024

Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi reprezentanţii confederaţiilor patronale şi federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri au convenit, în urma discuţiilor de miercuri seara, ca poliţele RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se încheie la tariful de referinţă cu respectarea Legii 132/2017, precum şi modificarea legislaţiei pentru a permite suspendarea poliţei pe perioada în care autovehiculul este parcat din diferite motive.

"O poliţă RCA mult sub tariful de referinţă"

"În urma discuţiilor purtate aseară, la care au participat din partea ASF domnul preşedinte Alexandru Petrescu şi domnul vicepreşedinte Sorin Mititelu, iar din partea transportatorilor COTAR, APTE, APULUM, UNTRR, FORT, s-a convenit ca valoarea poliţelor RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se facă la tariful de referinţă, conform Legii 132 bonus - malus, aşa încât cel care va avea categoria B2 - B8 va putea plăti o poliţă RCA mult sub tariful de referinţă", a declarat joi, pentru Agerpres, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.

Suspendarea poliţelor pe perioada cât autovehiculul este parcat

Potrivit lui Ştefănescu, discuţiile vor continua în zilele următoare pentru toate categoriile de transport, "astfel încât să oprim preţurile enorme ale poliţelor RCA chiar fără justificare".

"În acelaşi timp, se vor întâlni de urgenţă ministerele implicate pentru emiterea normelor la Legea 132/2017 privind suspendarea poliţelor pe perioada cât autovehiculul este parcat din diferite motive. În opinia noastră şi conform tuturor comunicatelor noastre din anii precedenţi, acestea puteau fi rezolvate de fostul Consiliu ASF, de fostul vicepreşedinte al sectorului Asigurări, Cristian Roşu. Se pare că nimeni nu va răspunde material civil sau penal pentru falimentul/furtul celor două societăţi de asigurări, singurul plătitor va fi cetăţeanul român obligat să cumpere poliţa RCA prin Legea 132/2017, fără a avea o garanţie la despăgubire în cazul unui accident, singurul sprijin rămânând instanţele de judecată", a adăugat Ştefănescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel