Proprietarii de trotinete electrice din România vor fi nevoiţi să aibă poliţă de asigurare valabilă atunci când circulă cu acestea pe domeniul public, similar poliţelor RCA pentru maşini.
Schimbarea vine dintr-o directivă europeană pe care Parlamentul României trebuie să o transforme în lege în cel mult un an de zile. Ulterior, Autoritatea de Supraveghere Financiară va trebui să elaboreze normele de aplicare.
Astfel, de la 1 ianuarie 2023, posesorii de trotinete ar trebui să aibă asigurare când circulă.
"Au fost prea multe situații la nivel european, diverse țări au reclamat diverse situații de accidente în care au fost implicate trotinetele, așa cum s-a văzut și în România, se dorește și reglementarea acestor vehicule", a declarat Valentin Ionescu, director general al departamentului Asigurări din cadrul ASF, conform Digi24.
Trotinetele electrice au fost interzise în mijloacele de transport public din Londra, din cauza riscului producerii unor incendii, informa DPA în decembrie 2021. Măsura intervine după ce o trotinetă electronică a luat foc, în noiembrie 2021, în metrou la staţia Parsons Gree. Un raport despre trotinetele electrice realizat de Transport for London (TfL) a ajuns la concluzia că bateriile cu litiu defecte ar putea face trotinetele să ia foc.
TfL a avertizat că un incendiu într-un spaţiu închis cum ar fi un autobuz sau un vagon de metrou ar putea duce la vătămări semnificative cauzate pasagerilor şi personalului. Raportul a arătat că incidentele produse au fost provocate de baterii litiu-ion defecte, care explodează pe neaşteptate, a precizat TfL într-un comunicat. Din cauza defecţiunilor, trotinetele au luat foc degajând substanţe toxice.
TfL crede că dacă astfel de incidente se vor repeta iar incendiile au loc în spaţii închise, cum ar fi o garnitură de metrou sau de autobuz, există riscul unei vătămări semnificative atât a pasagerilor, cât şi a personalului, precum şi răni secundare provocate persoanelor care încearcă să părăsească zona, se mai spune în comunicat. Interdicţia este valabilă în toate serviciile TfL, inclusiv metrou, autobuze şi tramvaie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu