RCS&RDS a anunțat că oferă acces la serviciul Digi Online tuturor abonaților.
Digi Online este disponibil până la data de 30 septembrie şi pentru cei care nu sunt abonaţi la Digi Tv, ci doar la telefonie Digi Mobil.
"Dacă eşti ABONAT Digi Mobil, dar nu Digi TV, poţi accesa, pana la 30 Septembrie 2017, majoritatea canalelor din Digi Online şi te poţi înregistra foarte simplu, folosind numărul tău de telefon Digi," se arată în anunţul operatorului.
Astfel abonaţii RCS&RDS pot urmări pe orice dispozitiv mobil, tabletă, telefon, laptop, peste 50 de canale printre care, Digi Film, TV 1000, National Geographic, History, BBC Earth, Discovery, TLC, Paprika, Disney Junior, UTV, Europsort, TVR1, HBO etc. Accesul la canalul HBO în aplicatia Digi Online este disponibil abonaţilor la serviciul Digi TV cu extraopţiunea HBO activă.
Platforma Digi Online a fost lansată la finele anului 2013. Cu ajutorul aplicaţiei, utilizatorii vor avea acces la informaţie oriunde, 24 din 24 de ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu