Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis în şedinţa de marţi lista celor 25 de posturi de televiziune care trebuie să se regăsească în toate reţelele de televiziune din România. Printre ele se află şi postul de sport GSP TV, scos din grilă de RCS&RDS din cauza unui conflict cu conducerea Antena 1.
Cum s-a ajuns la această decizie? GSP TV s-a declarat liber la retransmisie, renunţând astfel să mai primească bani din partea firmelor de cablu atunci când este preluată transmisia postului din Băneasa. Audienţa GSP TV între televiziunile declarate libere la retransmisie clasează postul pe locul 13 în top 25 realizat de Asociaţia Română pentru măsurarea audienţelor din România, potrivit gsp.ro.
Drept urmare, conform prevederilor articolului 82, din Legea audiovizualului nr 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, toate firmele de cablu vor fi obligate de către CNA să introducă obligatoriu un număr de 25 de posturi în grila de programe! În caz contrar, societăţile de cablu vor fi amendate de către CNA pentru nerespectarea acestei decizii.
În acest moment, GSPTV era retransmis de Dolce şi de mai mulţi cablişti independenţi. Tratativele cu UPC stagnaseră, se spune că la presiunea RCS &RDS. În plus, RCS &RDS, cea mai puternică de pe piaţa din România, nu dorea să bage postul în grilă din cauza relaţiilor tensionate la nivelul conducerilor.
În următorii trei ani, meciurile pot fi văzute pe Digi (pachetele 1, 3, 4, 5, 6, 7 şi 9), Antena1-GSPTV (pachetul 8) şi DolceSport (pachetul 2).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu