RCS&RDS revine asupra unei decizii ce a provocat un adevărat scandal

rcs
rcs

 RCS&RDS a revenit asupra unei hotărâri de a sista transmisia unui canal de filme de la 1 ianuarie 2013, fapt ce a dus la nemulțumirea abonaților. Potrivit unor informații, compania RCS&RDS  a semnat un nou contract pentru a continua  transmiterea respectivului canal.

HBO a încheiat un acord cu RCS&RDS, pentru România şi Ungaria, în baza căruia canalele HBO vor fi disponibile în continuare pentru abonaţii companiei de telecomunicaţii, atât în cablu, cât şi pe platforma de satelit Digi, a declarat, pentru Mediafax, Carmen Harabagiu, Country Manager HBO România.

 Noul acord a fost semnat în condiţiile în care actualul contract de retransmisie a canalelor HBO pe reţelele RCS&RDS, în cablu şi DTH (platforma de satelit Digi), urma să expire pe 31 decembrie 2012.

 Carmen Harabagiu nu a precizat pentru ce perioadă a fost semnat noul acord între HBO şi RCS&RDS.

 RCS&RDS este unul dintre cei mai importanţi operatori de telecomunicaţii din sud-estul Europei, cu servicii furnizate în România, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Croaţia, Serbia, Spania şi Italia. În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania mai deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD, televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport şi televiziunile de documentare DigiWorld, DigiLife şi Digi Animal World. De asemenea, RCS&RDS este acţionar la Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

 Totuşi, potrivit unor comunicate de presă publicate pe site-ul digi.hu (Digi este operatorul de cablu şi DTH din Ungaria deţinut de compania de telecomunicaţii românească RCS&RDS), acordul pentru difuzarea canalelor HBO pe reţeaua de cablu a RCS din Ungaria a fost semnat pentru o perioadă de trei ani, până la 31 decembrie 2015, în timp ce acordul pentru difuzarea canalelor HBO pe platforma de satelit a RCS a fost semnat pentru o perioadă de doi ani, până la 31 decembrie 2014.

 În aceste condiţii, este de aşteptat ca aceleaşi termene să fi fost agreate de HBO şi RCS&RDS şi pentru România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel