Reabilitare cale ferată. Ministrul Răzvan Cuc a semnat autorizația

Autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de construcţie pentru reabilitarea liniei de cale ferată Simeria - Curtici - Frontiera, parte componentă a Coridorului IV Pan European, Tronson km 614+000 - km 470+022 (Simeria) a fost semnat luni de Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor. 

'Proiectul 'Reabilitarea liniei de cale ferată Simeria - Curtici - Frontiera parte componentă a Coridorului IV Pan - European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h', face parte din proiectul de modernizarea rutei nordice a Coridorului IV Pan- European (Constanţa - Bucureşti - Braşov - Alba Iulia - Curtici) de pe teritoriul românesc, care poate fi considerată Axa principală de transport feroviar dintre ţările vest europene şi Marea Neagra (portul Constanţa)', se arată într-un comunicat de presă al ministerului remis, marţi, AGERPRES. 

Amplasamentul lucrărilor autorizate este situat pe tronsonul de cale ferată cuprins între km 614+000 (existent) - km 470+022 (existent) - secţiunea Frontiera - Simeria, care face parte din Axa prioritara TEN-T 22 (Coridorul IV Pan-European) şi se desfăşoară pe teritoriul judeţului Arad, de la km 528+990 (existent) până la km 614+000 (existent) (oraşul Lipova, comunele: Petriş, Savârşin, Varadia de Mureş, Bata, Bârzava, Conop, Păuliş şi Ghioroc) şi pe teritoriul judeţului Hunedoara, de la km 470+022 (existent) până la km 528+990 (existent) (municipiul Deva, oraşul Simeria, satul Şăuleşti, comuna Branişca - satul Branişca, comuna Burjuc - satele Burjuc, Tătăreşti, comuna Gurasada - satele Gurasada, Cîmpuri Surduc, Gothatea, comuna Ilia - satele Ilia, Bretea Mureşana, comuna Veţel - satele Veţel, Mintia, comuna Zam - satul Salciva). 

'Realizarea lucrărilor aferente acestui obiectiv are pe lângă importanţa macroeconomică şi un impact benefic asupra calităţii mediului prin dezvoltarea transportului feroviar. Autorizarea executării lucrărilor de construcţii se face conform Legii nr. 50/1991 cu actualizările şi modificările ulterioare', menţionează sursa citată

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel