Reacția UE după măsurile lui Tsipras

Miniştrii de Finanţe din zona euro au decis să suspende măsurile de reducere pe termen scurt a datoriei Greciei, după ce premierul grec Alexis Tsipras a adoptat mai multe măsuri sociale, a anunţat un purtător de cuvânt al Eurogrupului.

Premierul grec a anunţat recent că o sumă de 617 milioane de euro va fi acordată unui număr de 1,6 milioane de pensionari sub forma unui supliment special de pensie iar anumite insule din estul Mării Egee vor fi scutite de la majorarea TVA. Creditorii Greciei susţin că aceste măsuri nu au fost discutate cu instituţiile care supervizează împrumuturile acordate Greciei de zona euro (-FMI, Comisia Europeană, BCE, Mecanismul European de Stabilitate -) în conformitate cu ultimul acorde de asistenţă convenit de autorităţile de la Atena, scrie Agerpres.

"Acţiunile Guvernului grec - reintroducerea celei de-a 13-a pensii şi amânarea majorării TVA - nu sunt în linie cu acordurile noastre", se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al preşedintelui Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem. "În consecinţă, nu există unanimitate în rândul statelor membre pentru introducerea măsurilor de reducere a datoriei aprobate la reuniunea Eurogrupului din 5 decembrie", se mai arată în comunicat.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au acordat Greciei la începutul acestei luni o uşoară reducere a datoriei sale. Trei zile mai târziu, Alexis Tsipras a anunţat reintroducerea celei de a 13-a pensii, eliminată cu ocazia precedentelor măsuri de austeritate, pentru cele mai mici pensii precum şi o amânare a majorării TVA pentru acele insule care găzduiesc pentru 16.000 de migranţi şi refugiaţi. Premierul grec a subliniat că aceste măsuri sunt posibile graţie unui excedent bugetar primar mai mare decât obiectivul fixat pe 2016 şi deci nu încalcă acordul convenit cu creditorii internaţionali pentru un al treilea plan de asistenţă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel