În localităţile din sudul judeţului Giurgiu cireşii au înflorit a doua oară, oferind un adevărat spectacol de primăvară aproape de jumătatea lunii octombrie, specialiştii spunând că aceasta este o reacţie biologică la seceta prelungită din vara acestui an.
"Este prima dată în ultimii zece ani de zile când am văzut în judeţ cireşi înfloriţi toamna. Pe lângă aceştia şi prunii, gutuii, vişinii au reînflorit. Aceasta este o reacţie biologică la seceta prelungită care s-a manifestat în judeţul Giurgiu în lunile iulie şi august. Pomii îşi pierduseră deja frunzişul din cauza secetei, încheiaseră ciclul biologic, dar acum, după manifestarea ploilor şi ca urmare a temperaturilor de aproximativ 20 de grade Celsius pe timpul zilei şi-au recăpătat vigoarea. E ultima suflare! Pentru că nu au parcurs toată etapa biologică şi pierduseră învelişul foliar, acum au o reacţie fiziologică la o situaţie anormală şi au reînflorit", a declarat, pentru AGERPRES, directorul tehnic al Direcţiei Silvice Giurgiu, Constantin Bicu.
El spune că acest fenomen va fi oprit de prima brumă.
"Deţinătorii de pomi şi livezi trebuie să ştie că această reînflorire din luna octombrie nu va împiedica ciclul biologic al pomilor pentru anul viitor şi aceştia vor înflori din nou în primăvară", a completat Constantin Bicu.
În satele din sudul judeţului Giurgiu aproape în fiecare curte poate fi văzut un pom înflorit.
Un spectacol aparte oferă florile de liliac albe sau mov care răspândesc un miros îmbătător şi care se găsesc din abundenţă pe ramuri, de multe ori îngemănate cu strugurii copţi care nu au fost culeşi încă din bolţi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu