Reacție din Guvern la lista profesorilor care au coordonat lucrările deținuților

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, susţine că profesorii universitari şi cercetătorii incluşi în realizarea lucrărilor ştiinţifice din închisori sunt implicaţi în nume personal în aceste proiecte.

Alegeri prezidentiale 2024

"Cred că subiectul acesta (al lucrărilor ştiinţifice din închisori -n.r.) este într-un spaţiu mai amplu legat de etică şi integritate academică. De asemenea, nu cred că este un subiect care să aibă un singur răspuns. Pe de altă parte, profesorii, cercetătorii, cei care sunt implicaţi în aceste cazuri sunt implicaţi în nume personal, deci, nu sunt abordări instituţionale. Sunt profesori, cercetători, la instituţii de învăţământ superior, de cercetare din România, dar acţiunile dânşilor sunt acţiuni individuale. Sunt convins că în instituţiile de învăţământ superior sau instituţiile de cercetare vor avea grijă, prin prisma menţinerii prestigiului lor, să discute subiectele acestea şi să ia decizii", a declarat duminică, într-o emisiune pe Digi 24, ministrul Educaţiei.

Adrian Curaj a insistat pe responsabilitatea instituţiilor de învăţământ superior şi a instituţiilor de cercetare în aceste cazuri. "Insist pe responsabilitatea instituţiilor de învăţământ superior şi a instituţiilor de cercetare, numai acolo există expertiza necesară să decidă asupra unui subiect sau altul. În cazul nedorit al unor decizii nepotrivite sau lipsei de decizie vom vedea dacă la nivelul Consiliilor consultative ale Ministerului poate fi făcut ceva, însă niciun consiliu, la momentul acesta, nu are în atribuţii astfel de lucruri", a spus Curaj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel