Deputatul PNL Mircea Toade a comentat, joi, în legătură cu faptul că senatorii au respins în urmă cu o zi proiectul de lege referitor la abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe simple în vacanţa parlamentară cu 25 de voturi pentru, opt abţineri şi 77 de voturi împotrivă.
"Este un mod de manifestare a PSD, asa cum s-a manifestat și în cazul lui Titus Corlățean, să demonstreze că ei au majoritate și că ei poată să hotărască să decidă și toată lumea să țină cont de poziția lor. N-a existat niciodată de când e acest Parlament şi acest sistem democratic din România ca o lege de abilitare a Guvernului pentru a emite Ordonanţe să nu treacă în Parlament. E o intenție numai politică, în opinia mea. Nu avea niciun fel de justificare", a declarat Mircea Toader, la RFI.
"Activitatea Guvernului chiar dacă va fi foarte mult îngreunată, dacă nu există această lege de abilitare a Executivului, Guvernul are această posibilitate să dea Ordonanţe de Urgenţă şi să cheme Parlamentul din vacanţă în trei zile. Nu ştiu dacă e foarte convenabil pentru PSD ca să-și cheme parlamentarii așa cum prevede Constituția".
Citește și: Guvernul, decizie cheie în restituire de proprietate
Miercuri, Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil, cu modificări, la proiectul pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe timpul vacanței parlamentare.
Deputații juriști au respins în totalitate capitole precum justiție, cultură și administrarea patrimoniului protocolului de stat. În schimb, Comisia juridică a adoptat amendamentele prin care Guvernul va putea emite ordonanțe privind rectificarea bugetară pe anul 2016, completarea OUG 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 — 2020.
Guvernul va putea emite ordonanțe pentru unele măsuri de reorganizare a CNADNR, înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere, precum și unele măsuri în domeniul transporturilor. La capitolul sănătate, Executivul va putea emite ordonanțe pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane.
Citește și: Parlament: Dezincriminarea conflictului de interese pentru cei care și-au angajat rudele, votată
Proiectul prevedea că principalele domenii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară sunt finanțe publice și economie, dezvoltare regională și administrație publică, sănătate, afaceri interne, justiție, cultură, fonduri europene, agricultură și dezvoltare rurală, transporturi, comunicații și societate informațională.
Proiectul va merge în plenul Camerei Deputaților, unde se va lua decizia finală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu