Reacția BNR după ce niște români au solicitat schimbarea unor bani arși: Bancnotele au fost păstrate în sobă!

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @johan111
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @johan111

Într-o postare recentă pe pagina de Instagram, Banca Națională a României a împărtășit o poveste inedită despre modul în care oamenii își economisesc banii. 

Imaginile surprinse arăta bancnote care fuseseră păstrate într-o sobă, cu scopul de a fi economisite, însă care, din nefericire, au fost arse. Ele au fost aduse la sediul unei sucursale BNR pentru a fi schimbate și este foarte surprinzător modul în care BNR a gestionat această situație. 

După ce posesorii au adus bancnotele la una dintre sucursalele BNR pentru schimb, chiar și în starea în care se aflau - arse într-o mare măsură - acestea au fost acceptate și schimbate în întregime, datorită respectării unor criterii specifice. Operațiunea de preschimbare a fost finalizată cu succes, iar posesorii au primit contravaloarea integrală a bancnotelor. 

„Bancnotele din imagine au fost păstrate, cu scopul economisirii, în sobă!

Posesorii le-au adus la sediul uneia dintre sucursalele BNR pentru a fi schimbate.

Întrucât în urma verificării bancnotele îndeplineau criteriile pe care vi le-am detaliat într-un videoclip anterior, si anume:

- prezentau elementele de identificare  (seria și numărul)

- chiar dacă erau arse, nu le lipsea mai mult de 40% din suprafață,

operațiunea de preschimbare a putut fi realizată, iar contravaloarea lor a fost restituită integral!

Voi unde vă păstrați economiile?", a scris Banca Naţională a României pe pagina de Instagram. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Banca Naţională a României (BNR) (@bancanationala_romania)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel