Reacția Institutului Matei Balș, după acuzațiile lui Florin Salam

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Purtătorul de cuvânt al Institutului Clinic Matei Balș din Capitală a reacționat după acuzațiile aduse de Florin Salam, privind lipsa de comunicare în cazul fratelui său, internat cu Covid-19.

Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balș din Capitală, a explicat joi, după conferința de presă în care Florin Salam, alături de familie, au acuzat că nu li se comunică informații privind starea fratelui manelistului, internat cu Covid-19.

Purtătorul de cuvânt al institutului neagă cele spuse de Florin Salam, afirmând că au fost oferite în fiecare zi informații privind starea și tratamentul fratelui manelistului.

„Dincolo de starea foarte gravă a pacientului, în fiecare zi, familia a fost ținută la curent. În fiecare zi, familia a fost ținută la curent cu starea pacientului. Este într-o stare foarte gravă, motiv pentru care se află la ATI și fac proceduri specifice”, a spus Cătălin Apostolescu la Antena3. 

„În fiecare zi s-a discutat cu familia într-o zonă separată, au fost puși la curent”, a mai spus purtătorul de cuvânt, precizând că au fost oferite explicații zilnic privind tratamentul primit de fratele lui Florin Salam.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel