Senatorul Mircea Geoană a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că îi roagă pe politicieni și pe jurnaliști să nu mai invoace numele său în legătură cu așa-zise negocieri în interiorul sau exteriorul USL, punctând că aceste negocieri nu au existat și nu există.
"Infirm zvonurile apărute şi rog cu foarte multă insistenţă politicienii şi media să nu mai invoce numele meu cu privire la aşa-zise negocieri în interiorul său exteriorul USL. Aceste negocieri nu au existat şi nu există", spune Mircea Geoană.
Senatorul adaugă faptul că decizia de nominalizare a unui candidat pentru funcția de premier aparține partidului sau alianței care a câștigat alegerile, adică PSD și USL.
"În legătură cu zvonurile şi aluziile apărute, doresc să precizez încă o dată că decizia de nominalizare a unui candidat pentru funcţia premier aparţine partidului sau alianţei care a câştigat alegerile, adică PSD şi USL, de aceea, deciziile statutare ale PSD sunt cele care au valoare", afirmă senatorul.
Președinele PSD, Victor Ponta, a spus miercuri că "cineva din partid" a vorbit cu alţi membri ai PSD, în numele lui Traian Băsescu, pentru a obţine susţinerea pentru o eventuală desemnare ca premier. Surse social-democrate au declarat pentru Mediafax că prim-ministrul României făcea referire la Mircea Geoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu