Echipa națională de fotbal a României a transmis un mesaj pentru suporterii tricolori.
„Drumul nostru la EURO 2024 se oprește aici! Plecăm câștigători, am câștigat o ECHIPĂ: tricolorii și suporterii”, a fost mesajul Federației Române de Fotbal, după meciul cu Olanda, postat pe Facebook.
Într-o postare ulterioară, Echipa națională de fotbal a României a punctat:
„Suntem tare mândri de Generația de suflet care a reușit să unească încă o dată românii din toată lumea! Bravo, băieți, pentru tot parcursul de la EURO 2024! Din toamnă suntem din nou alături de voi să ducem România tot mai sus!”
Naţionala României a jucat marţi, de la ora 19.00, pe Munchen Arena, împotriva selecţionatei Olandei, în optimile Campionatului European de fotbal. În absenţa lui Nicuşor Bancu, suspendat din cauza cumului de cartonaşe, Vasile Mogoș a fost titularizat de selecționerul Edward Iordănescu. De asemenea, Ianis Hagi a fost preferat în locul lui Mihăilă sau Coman.
România a început bine meciul, dominând jocul în primele minute. Totuși, în minutul 20, Olanda a deschis scorul prin Cody Gakpo, care a trimis mingea în poartă cu un șut la colțul scurt.
În repriza a doua, România a avut câteva ocazii importante de a marca, în special prin Dennis Man. În minutul 65, Gakpo a avut un gol anulat de VAR pentru offside. Cu toate acestea, Olanda a demonstrat că este echipa mai puternică, reușind să înscrie încă două goluri prin Donyell Malen în minutele 83 și 90+2.
Un moment cheie s-a petrecut în minutul 81, când România a avut șansa de a egala. Valentin Mihăilă a pornit pe un contraatac periculos, dar arbitrul german Felix Zwayer a oprit jocul, acordând lovitură liberă pentru Olanda. Motivul a fost considerat joc periculos din partea lui Denis Alibec, care a ridicat piciorul în fața lui Denzel Dumfries în momentul lansării contraatacului. Această decizie a stârnit proteste vehemente din partea lui Nicolae Stanciu, care a primit un cartonaș galben.
În ciuda eforturilor depuse, România a fost eliminată din optimile de finală ale Euro 2024.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu