Primarul comunei Frumușica, Constantin Bălășanu, a fost în direct, la Antena 3, pentru a oferi o reacție în urma scandalului de pe rețelele de socializare, stârnit de pozele în care mai mulți peroți sfințesc contorul de gaze proaspăt inaugurat.
Publicitate
Costel Șoptică, liderul PNL Botoșani, este cel care a postat inițial pozele pe Facebook. Acesta a scris:
„Astăzi la Frumușica s-a scris #ISTORIE!
Primarul Constantin Bălășanu a făcut de ziua lui un mare cadou cetățenilor comunei pe care acesta o conduce. S-a inaugurat branșarea la gaz metan a comunei prin racordarea școlii, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă parte de acest privilegiu toți cetățenii.
Felicitări echipei din primăria comunei Frumușica, constructorului care a realizat lucrarea și nu în ultimul rând primarului Constantin Bălășanu.
Totodată, îi urez domnului primar la mulți ani, sănătate, putere de muncă și mult succes în realizarea a cât mai multe proiecte absolut necesare comunității pe care acesta o reprezintă!!!”
„Da, am tăiat panglica. Contorul este momentan pentru școală, am dat flacără duminică la școală și mai departe avem 32 de cereri. Se pot branșa pe instalație 130-140 de familii.”
„Multe comune de la noi din țară nu au gaz, noi dacă avem gaz de ce să nu sărbătorim? (...) Am făcut și petrecere la Căminul Cultural, am stat la o gustare”
„Am mai făcut un pod, tot așa am tăiat panglica, la o școală peste câteva luni tot așa voi tăia panglica. De ce să nu îmi placă (să tai panglica)? Să vadă și lumea ce se face.”
„La Căminul Cultural întâmplarea face că a fost și ziua mea, deci au fost prieteni, amici, colegi, politicieni, consilieri, din banii mei. Nu m-a costat foarte mult că la noi cateringul e mai ieftin, nu suntem ca la orașe mari.”, a declarat primarul comunei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu