Evitarea unei situații tip Fukushima costă Europa 32 miliarde de euro

Reactoarele nucleare
Reactoarele nucleare

Cele peste 130 de reactoare nucleare din Europa au nevoie de reparații și de îmbunătățiri, cât și de noi metode de siguranță. Costurile pot depăși 32 de miliarde de euro, conform unui raport realizat de Comisia Europeana.

Autor: Andreea Sevici

Neregulile identificate de specialiști pot duce la amplificarea temerilor cetățenilor europeni în ceea ce privește securitatea și puterea nucleară folosită, potrivit ”The New York Times”. O revizie de securitate a fost întreprinsă de Comisia Europeană asupra centralelor nucleare după cutremurul și tsunamiul din Japonia, care a avut loc în 2011 și a dus la explozia reactoarelor nucleare de la Fukushima.

Unul dintre obiectivele acestei revizii a fost analizarea felului în care o centrală nucleară poate face față diverselor evenimente neprevăzute și situațiilor de criză. Rezultatele au identificat necesitatea „îmbunătăţirii a sute de măsuri tehnice”.

Majoritatea îmbunătățirilor solicitate implică transformarea centralelor nucleare europene în instalații mai puternice la rezistența în fața calamităților naturale și în fața pierderii mijloacelor de răcire. Aceștia au fost factorii care au dus la efectul devastator al exploziei de la Fukushima-Daiichi.

Normele care garantează independența autorităților naționale în reglementarea securității sunt minime. „Relaţiile foarte relaxate dintre operatorii nucleari, organele de reglementare şi politicieni au condus la agravarea dezastrului de la Fukushima. Situaţia nu este mult mai bună nici în Europa”, a afirmat Mark Breddy, purtător de cuvânt al Greenpeace European Unit, organizaţie non-guvernamentală care militează pentru protecţia mediului. Din cauza acestor teste, Breddy a pus la îndoială obiectivitatea testelor care au fost făcute de Comisia Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel