Consultantul politic Cozmin Gușă a vorbit, sâmbătă seară, despre presiunea la care este supus postul de televiziune Realitatea TV, dar și cât rău a făcut televiziunii un zvon aruncat în presă de primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu.
Cozmin Gușă a amintit și de informațiile potrivit cărora Sorin Oprescu ar fi susținut în instanță că a fost anunțat de mai multe persoane că urma să fie arestat, nominalizându-i pe Rareș Bodan și pe Cozmin Gușă. "După primul val de manipulare a mai urmat un val, în care au apărut informaţii că un anume Alexandru sau Bogdan Popa ar fi dat bani către Realitatea, către mine sau către Rareş Bogdan", a afirmat Cozmin Gușă, în cadrul emisiunii "Realitatea Românească", potrivit realitatea.net.
Cozmin Gușă a afirmat că "subiectul ar putea să pară banal pentru că se mai fac denunţări fară dovezi, însă Realitatea TV a fost singura televiziune care a discutat despre minciuna de la Primăria Capitalei, despre devalizarea bugetelor, în condiţiile în care mulţi moderatori şi multe trusturi de presă au fost prietenoase cu Sorin Oprescu.
[citeste si]
Prin urmare, consultantul politic susține că "Jocurile acestea sunt de intimidare. Tocmai din dorinţa de a nu se discuta despre ceea ce s-a întâmplat la Primăria Capitalei". Cozmin Gușă precizează că alte posturi de televiziune vorbesc, în schimb, despre bolile lui Sorin Oprescu și-l prezintă într-o lumină favorabilă.
Realitatea TV, sub presiune dublă
"Toate informaţiile apărute vin să decredibilizeze. Acum o săptămână, acel zvon neverificat privind faptul că eu şi Rareş Bogdan l-am fi avertizat pe Sorin Oprescu a beneficiat de mediatizare fără ca nimeni să ne ceară părerea. Nimeni nu şi-a pus întrebarea cum a fost afectat brandul Realitatea din acea mediatizare nedovedită. Presa a preluat de la cap la coadă o informaţie greşită pe care după aceea nu a dezminţit-o", a detaliat consultantul politic. El a continuat: "Realitatea, în condiţiile în care nu este arondată politic, rezistă foarte greu şi este sub presiune dublă: atât presiunea din partea celorlate televiziuni care sunt arondate politic, cât şi a politicienilor. Sub această presiune, unele informaţii pot să facă mult rău unui post care nu are premieri în postura de prieteni şi care încearcă să facă ceva".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu