Rebelii M23 își consolidează controlul asupra orașului Goma; Mercenarii români s-au retras sub supravegherea forțelor ruandeze

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @senivpetro
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @senivpetro

Rebelii din gruparea M23, sprijiniți de Rwanda, își consolidau miercuri controlul asupra orașului Goma, situat în nord-estul Republicii Democrate Congo (RDC), în timp ce zeci de mercenari români, angajați să lupte alături de armata congoleză, au trecut granița în Rwanda sub supravegherea strictă a forțelor de securitate rwandeze, relatează Reuters.

Citește și: Asteroidul care îi pune în alertă pe astronomi. Ar putea lovi Pământul în doar câțiva ani

Orașul Goma, cu o populație de aproximativ două milioane de locuitori, a fost scena unor lupte intense. Focuri de armă izolate se mai auzeau miercuri în anumite cartiere, iar în urma asaltului rebelilor, care a avut loc luni, străzile au rămas presărate cu cadavre, spitalele sunt copleșite, iar trupele ONU de menținere a păcii s-au retras în bazele lor. Marți, rebelii M23 au capturat și aeroportul orașului.

La punctul de frontieră dintre Goma și orașul rwandez Gisenyi, jurnaliștii Reuters au observat zeci de bărbați cu constituție atletică, unii dintre ei vizibil obosiți, trecând în Rwanda. Aceștia au fost supuși unor controale corporale stricte de către forțele de securitate rwandeze, în timp ce bagajele lor erau inspectate și cu ajutorul câinilor dresați.

Potrivit surselor ONU și oficialilor rwandezi, aceștia sunt mercenari veniți din RDC, iar mai mulți dintre ei dețin pașapoarte românești.

Unul dintre mercenari a declarat pentru sursa citată că este român și că s-a aflat la Goma timp de aproximativ doi ani. „Goma este devastat din cauza războiului dintre rwandezi și congolezi. Dar suntem ușurați pentru că putem, în sfârșit, merge acasă”, a spus acesta. De asemenea, el a menționat că grupul său a fost tratat bine de autoritățile rwandeze.

După finalizarea verificărilor, mercenarii s-au urcat în autobuze și au plecat.

În contextul avansului rebelilor M23 în nord-estul RDC, guvernul congolez a apelat la companii militare private pentru a-și întări apărarea. Mercenarii au fost angajați pentru a instrui trupele congoleze și pentru a proteja Goma, însă nu au reușit să opună o rezistență semnificativă în fața atacului rebelilor M23, care au pătruns în oraș.

M23 (Mişcarea 23 Martie) este o grupare insurgentă formată din etnici tutsi care au intrat în RDC după genocidul din Rwanda, desfășurat în urmă cu 30 de ani. În timpul acelui conflict, extremiștii hutu au ucis în masă etnici tutsi și hutu moderați, înainte de a fi înlăturați de forțele tutsi conduse de actualul președinte rwandez, Paul Kagame.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel