Recalcularea pensiilor, dosare blocate. Budăi: Panicați de doamna ministru. O dezinformare

Marius Budăi
Marius Budăi

Marius Budăi susține că se fac dezinformări cu privire la dosarele blocate în casele de pensii din țară, iar angajații instituțiilor au fost ”panicați” de către noul ministru al Muncii. 

Problemele de la casele de pensii din țară privind recalcularea pensiilor și blocarea unor dosare au fost prezentate președintelui României de către Violeta Alexandru, noul ministru al Muncii. 

Deși se vorbește de blocaje la nivelul a zeci de mii de dosare, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că este vorba despre o dezinformare. Acesta făcut noi precizări în direct la România TV. 

”A fost o dezinformare. S-a apărut prima dată cu 45.000 de dosare, după 14.000, apoi 8.000. Efectul cel mai nociv al acestor dosare este următorul. Multe din aceste dosare proveneau din rândul celor care au avut stagiu de cotizare realizat în țările Uniunii Europene. Ori schimbul de documente cu unele țări durează foarte mult. Poate să ajungă și la 12-18 luni. După un an, un an și jumătate aceste dosare erau rezolvate, acelui om, pe principiul retroactivității, i se putea da pensia de la data înscrierii. Angajații din casele de pensii, panicați de ceea ce doamna ministru a produs în comunicarea publică, au rezolvat într-adevăr acele dosare, dar cum: cu decizie de respingere. Dăm frumos la număr, la indicator, dar omul, când va primi decizia acasă va trebui să depună o nouă cerere”, a precizat Marius Budăi în direct la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel