Medicul ORL Remus Mihalcea susține că pacienții COVID-19 ar putea avea nevoie de tratament specific pentru recăpătarea mai rapidă a mirosului.
Remus Mihalcea, medic ORL, a intervenit în direct la Antena 3 unde a vorbit despre pierderea mirosului în situația îmbolnăvirii cu COVID-19 și cum se poate recupera această funcție.
”Pierderea mirosului este un semn că virusul are un tropism neurologic, întrucât nervul olfactiv, cel care se ocupă cu mirosul, este o extensie a sistemului nervos central. Pierderea mirosului, asociată infecției, este o afectare directă a sistemului nervos central, dar probabil este cea mai blândă afectare. Sunt studii făcute care arată că pacienții care au avut ca prim simptom pierderea mirosului au avut forme ușoare sau medii de boală. Cât despre reluarea mirosului, ar trebui, în primul rând, un control la un specialist, pentru a aplica un tratament adecvat. De obicei, reluarea funcției se face până la 6 luni de la terminarea bolii. Ca și tratamente sunt spray-urile care conțin cortizon, acesta se știe foarte bine că are rol inflamator și acționează local la nivelul bulbului olfactiv”, a declarat medicul Remus Mihalcea, medic ORL, în direct la Antena 3.
Parosmia este o deformare a mirosului ce a venit ca un simptom nou în boala COVID-19: un miros puternic de pește și sulf și care afectează atât tinerii cât și vârstinicii.
Nirmal Kumar, medic ORL chirurg spune că acest simptom "este foarte ciudat și unic". Kumar este printre primii medici care au identificat, în martie, lipsa mirosului în cazul unor pacienți cu coronavirus.
El a notat acum că în rândul miilor de pacienți pe care îi tratează pentru long COVID, în Marea Britanie, o pare dintre ei experimentează parosmie, potrivit Sky News.
Până astăzi, 9 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.718.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.342 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.521.696 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.589 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 120 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 51.483 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Aici poți citi bilanțul integral!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu