Președintele INS, Tudorel Andrei, a declarat că intenționează schimbarea totală a formei de organizare a recensămintelor. El a precizat că se va renunța la forma clasică, care este foarte scumpă, a interviului față în față și va opta pentru formă combinată. "Modernizarea" este cuvântul de bază.
"Intenţionăm să schimbăm total forma de organizare a următorului recensământ. Să putem spune: 2011 rămâne ca ultimul recensământ în formă clasică.", a precizat preşedintele Institutului Național de Statistică, potrivit Mediafax.
Chiar dacă nu există o încă o variantă clară a noii forme de organizare a recensământului, Tudorel Andrei a spus că noua formă va fi aplicată și peste 2-3 ani. A menționat că s-ar putea baza pe un eșantion și o bază de date din surse administrative.
"Enunţul clar este că ne modernizăm. Trebuie să ţinem seama de ce au făcut şi alţii, iar acesta să fie ultimul recensământ în formă clasică", a subliniat Tudorel Andrei.
INS va anunţa în 4 iulie rezultatele finale privind populaţia ale recensământului care a avut loc în 2011, iar cele privind locuinţele vor fi făcute publice în septembrie-octombrie, a mai anunţat Tudorel Andrei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu