Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a sosit duminică în Venezuela pentru a semna o serie de acorduri cu omologul şi aliatul său, Nicolas Maduro, a anunţat guvernul de la Caracas.
La sosire, Recep Tayyip Erdogan a fost întâmpinat de vicepreşedinta Delcy Rodriguez şi de ministrul industriilor, Tareck El Aissami, relatează AFP. Vizita preşedintelui turc a fost anunţată, fără o dată precisă, la 21 septembrie în cursul unei vizite la Caracas a şefului diplomaţiei de la Ankara, Mevlüt Cavusoglu. Acesta a promis că cei doi şefi de stat vor putea "semna numeroase acorduri".
Nicolas Maduro, confruntat cu o gravă criză politică şi economică, s-a deplasat la 8 iulie în Turcia pentru a asista la instalarea în funcţie a preşedintelui turc. Cu acest prilej, el s-a întâlnit cu mai mulţi investitori şi oameni de afaceri. Reales în mai în urma unor alegeri al căror rezultat nu a fost recunoscut de o mare parte a comunităţii internaţionale, Nicolas Maduro îşi va începe al doilea mandat la 10 ianuarie.
Urmaşul fostului preşedinte Hugo Chavez (1999-2013) se confruntă cu o puternică presiune din partea Statelor Unite care l-au calificat "dictator" şi au impus sancţiuni ţării sale, membră a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News