Ce-a de-a treia ediție a „Recicloniadei”, eveniment organizat de Apa Nova Bucureşti împreună cu Primăria Bucureşti, cu scopul de a informa bucureştenii despre reciclare, a avut loc în Centrul Vechi al Capitalei.
Autori: Gheorghe Patricia, Gabriela Bumb
Mişcarea de reciclare a început la orele 14, pe strada Lipscani, din Centrul Vechi,obiectivul principal fiind sensibilizarea oamenilor cu privire la colectarea deşeurilor.
Deşi este a 3-a mişcare de acest gen,"'Reciclarea nu este încă ceva bine tipărit în mintea românilor. încă nu avem fiecare dintre noi acasă trei, patru pubele.", a declarat şeful Apa Nova Bucureşti, Bruno Roche.
Pentru a atrage oamenii să recicleze organizatorii au ales idei inedite; în schimbul dozelor de aluminiu sau sticlelor din plastic, acumulai puncte cu care îţi puteai lua o limonadă cu căpşuni sau un frappe, biscuiţi sau o prăjitură.
O altă metodă a fost aceea a baschetului cu mingi din ziare mototolite; 3 coşuri şi primeai un cadou: o sticlă, din plastic biodegradabil, pe care o poţi ataşa la bicicletă.
Printre categoriile de public avizate se numără şi tinerii: "Vara asta vom face câteva concerte ca să promovăm ideea, legătura dintre pet şi bani, iar în toamnă vom lua “Şcoala Pilot” în care va intra acest program, unde vom încerca alături de elevi, vom face un cerc, “Cercul Generaţiei Verde” cu care se va merge la blocurile limitrofe. Vom bate la uşă ca să cerem peturile ce se vor transforma în bani, şi cu ajutorul lor vom cumpăra aparate foto, şevalet, instrumente musicale. Toate acestea pentru copii.", a declarat Şerban Miron Coţoc (Hienă de la Animal X), preşedinte al Asociaţiei Generaţia Verde.
Evenimentul a culminat cu un concert, de la ora 19, în cadrul căruia au cântat trupele Animal X şi Sistem.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu