Recital duo vioară-pian: Radu Ropotan şi Ana Szilágyi

Institutul Cultural Român de la Viena organizează marţi, 7 februarie, de la ora 18:00, la sediul din Argentinierstraße 39, un recital de muzică clasică în interpretarea violonistului Radu Ropotan şi a pianistei Ana Szilágyi. Repertoriul serii cuprinde compoziţii de Gabriel Fauré, Johannes Brahms şi Camille Saint-Saëns. Evenimentul face parte din cadrul programului permanent Stagiunea muzicală ICR Viena. 


Radu Ropotan s-a născut la Galați. A absolvit Liceul „Tudor Ciortea“ din Brașov. În 2008 i-a fost acordată o bursă de studiu în cadrul Royal College of Music, Londra, unde a devenit elevul lui Yuri Zhislin și al lui Maciej Rakovski. În 2014 îşi termină studiile de Masterat cu bursă la Royal Academy of Music, Londra, cu distincție, sub îndrumarea lui Igor Petrushevsky şi Levon Chilingirian. Pe durata studiilor din Londra a beneficiat de susținerea necondiționată a mentorului său, violonistul român Eugen Sârbu. Tot în cadrul Academiei Regale, violonistul Radu Ropotan lucrează cu mari nume ale scenei internaționale, printre care Thomas Brandis, Anna Lisa Bezrodny și Maxim Vengerov. De-a lungul carierei lui artistice a câştigat 20 de premii naţionale şi internaţionale, printre care premiul I în cadrul „Remember Enescu International Violin Competition“, premiul special în cadrul „Andrea Postacchini International“ în Fermo și „Winfred Violin Competition“ la Royal Academy of Music Londra. Violonistul Radu Ropotan a concertat pe scene din România, Franța, Germania, Italia și Anglia. În 2014 a luat parte la Festivalul de muzică al Pacificului în Japonia, colaborând cu Rainer Küchl – concertmaestru  al Vienna Philharmonic – și David Chen – concertmaestru al Metropolitan New York Philarmonic. A urmat cursuri de măiestrie în România şi în străinătate cu personalităţi precum: Alexander Arenkow, Ștefan Gheorgiu şi Liviu Prunaru. Radu Ropotan este membru al Fundației „Remember  Enescu“ de peste 15 ani.

Ana Szilágyi s-a născut la București, a urmat Liceul de Muzică „Tudor Ciortea“ din Brașov și Liceul de Muzică „George Enescu“ din București – secţia pian.A studiat compoziție, pian și orgă la Universitatea Națională de Muzică din București. La aceeași universitate a susținut teza de doctorat cu tema „Raportul timp-formă în muzica secolului XX“. Între 1997 şi 2002 a fost preparator și apoi asistent la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Transilvania“ din Brașov, predând forme și analize muzicale și acompaniind. În 2002 a obținut Bursa „Herder“, specializându-se în compoziția electroacustică cu prof. Dieter Kaufmann și teoria muzicii cu prof. Dieter Torkewitz la Universitatea de Muzică din Viena. În 2011 a susținut la aceeași universitate teza de doctorat cu tema „Incomensurabilitatea în muzica lui Aurel Stroe după modelul Operei-Trilogie Orestia“, pentru care a obţinut „Award of Excellence“ 2011din partea Ministerului Științei și Cercetării din Austria. Între 2012 şi 2013 a fost profesor asociat la Universitatea din Viena, Institutul de Muzicologie, unde a ținut cursul „Introducere în muzica românească“. Din 2013 predă pian, orgă și citire de partituri la Conservatorul „Richard Wagner“ din Viena. Ca pianistă a susținut numeroase recitaluri la București, Brașov, Sf. Gheorghe, Sinaia, Câmpina, Pilsen, Viena, Graz și a concertat cu orchestra Filarmonicii Brașov. A participat la cursuri de măiestrie de pian susținute de Dana Protopopescu și de muzică de cameră susținute de Georges Mallach la Conservatorul din Luxemburg. Între 2000 şi 2002 a fost membră în trioul de pian „Armonia“. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel