Bogdan Naumovici, unul dintre numele grele din publicitate, a vorbit despre una din reclamele sale, foarte cunoscută, dar nedifuzată.
”Am avut nu știu câte reclame pe care a trebuit să le justific la CNA tot felul de chestii, reclamații făcute de tot felul de apucați. Uneori m-au sancționat. De exemplu `Batman, Batman` nu l-au lăsat să apară niciodată.” a spus Bogdan Naumovici, la DCNews.
Dacă pe termen lung, oamenii vor descărca tot de pe Internet, omul de publicitate spune că ”vor reglementa Internetul, oamenii care au în cap să reglementeze, vor căuta să reglementeze.”
”Ce, își imagina cineva că am omorât un om când am făcut reclama?”
Revenind la reclama de mai sus, Naumovici spune că ”n-a ajuns la judecata CNA, a scăpat pe Internet înainte să apuce să fie `pe aer`. Noi am filmat-o de Paști, în aprilie - mai, și trebuia să intre undeva în august. Undeva în această perioadă, a scăpat pe Net și astfel a ajuns la membrii CNA pe Net. Cineva din CNA a sunat la Altex și i-a spus: `n-o pune pe televizor că ți-o scoate`. Ea n-a ajuns să fie pusă și să fie justificată. Nu cred că era apropo de BOR sau de ortodoxie. Nu știu ce a fost în mintea lor. E comedie, băi nebunilor, e comedie. Ce, își imagina cineva că am omorât un om când am făcut reclama? Nu! Mi se pare că cei de la CNA, câteodată, nu reușesc să separe ficțiunea de realitate sau îi cred atât de stupizi pe spectatori încât nu pot să separe ficțiunea de realitatea”.
[citeste si]
Vezi comentariul lui Bogdan Naumovici în filmarea de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News