În acel moment, un bărbat de la un restaurant din apropiere intervine şi rezolvă situația, plătindu-i proprietarei farmaciei medicamentele furate. El îi pune copilului medicamentele într-o pungă adusă de fiica sa, lângă care adaugă şi ceva mâncare.
Băieţelul fuge, iar filmul avansează 30 de ani în timp, prezentându-l, în acelaşi loc, pe proprietarul restaurantului care îşi vindea produsele, alături de fiica sa.
Brusc, bărbatul se prăbuşeşte. Tânăra este distrusă atunci când îşi vede tatăl inconştient pe patul de spital şi priveşte îngrozită factura pe care trebuia să o plătească pentru serviciile medicale. Într-un gest disperat, ea îşi scoate casa la vânzare pentru a acoperi respectivele costuri.
Următoarea scenă o arată pe tânără dormind cu capul aşezat pe patul în care stătea întins tatăl ei. Trezindu-se, ea descoperă un plic ce conţinea o nouă factură medicală. Totalul serviciilor medicale: zero!
O notă în josul facturii aminteşte că toate serviciile fuseseră plătite în urmă cu 30 de ani, cu trei pachete de calmante şi o supă de legume.
Acum iese la iveală că medicul care îi salvase viaţa bătrânului era băieţelul care furase medicamentele din farmacie.
"A dărui este cea mai bună cale de comunicare", este mesajul din finalul reclamei care are un puternic impact emoțional printre privitori.