Senatul, for decizional, a adoptat propunerea legislativă a UDMR-istului Alexandru Vegh, prin care sunt interzise reclamele la farmacii și medicamente la televizor și la radio.
Senatul a adoptat proiectul legislativ în calitate de for decizional, după ce inițial Camera Deputaților l-a adoptat tacit. Legea, care ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, interzice reclamele explicite la medicamente. Totodată, interzice total publicitatea la medicamente eliberate cu rețetă. În ceea ce privește medicamentele eliberate fără rețetă, orice reclamă, cu excepția celei din audiovizual, trebuie sa fie aprobată în prealabil de către Agenția Naționala a Medicamentelor.
În ceea ce privește reclamele la farmacii, proiectul vizează acele unități care "indică ideea că reprezintă un model sau un etalon pentru celalalte farmacii".
Propunerea legislativă adoptată de Parlament și ajunsă pe masa președintelui spre promulgare este o lovitură puternică atât pentru farmacii și producătorii de medicamente, dar și pentru industria media. În anul 2014, industria farma a fost principalul investitor în publicitate în România, ocupa 13% în piața de publicitate, potrivit raportului Zenith Romania Advertising Expenditure Forecast.
Fosta membră CNA, Narcisa Iorga, scrie, pagina sa de Facebook că "o prostie mai mare decat legea anti-publicitate pentru medicamente n-am vazut de la ordonanta de urgenta prin care Guvernul dadea cate un milion de euro televiziunilor de stiri in an electoral. Sper sa nu intre niciuna in vigoare iar inteligentii care le nascocesc sa ramana fara idei!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu