Recoltele de cereale, cumpărate de stat. Teodorovici: Cândva o să fiu un fermier de succes al acestei țări

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, propune achiziţionarea de către stat a recoltelor de cereale obţinute de fermierii români "la un preţ corect", tot statul urmând să suporte depozitarea producţiilor, intervenţia pe piaţă şi chiar exportul surplusului prin nou înfiinţata Casă de Comerţ Unirea.

"Dumneavoastră, cei care produceţi cereale în România - porumb grâu, orz - când le vindeţi la capătul tarlalei, le vindeţi cu un preţ care nu reprezintă munca dvs. Corect? Vine intermediarul şi cumpără la un preţ pe care vi-l impune, după care pleacă cu marfa, o mai plimbă cu vapoarele o anumită perioadă şi o aduce în România la alt preţ. Cam aşa este. Atunci, statul român, pe acea lege care impune o cantitate minimă de cereale în rezerva de stat, acum este la un nivel foarte mic, la grâu este de 600.000 de tone de grâu, ceea ce este infim. Ce ne opreşte pe noi, ca stat, să majorăm acest plafon la câteva milioane de tone, să am o marjă cu limita minimă şi limita maximă? Una minimă sub care nu am voie să scad rezerva minimă şi cea maximă până la care pot să achiziţionez", a explicat Teodorovici, la Forumul Agricultorilor, potrivit Agerpres.

"Statul vine şi vă oferă preţul corect"

El a precizat că statul poate cumpăra recolta fermierilor la un preţ corect, nu unul pe care îl impun intermediarii, iar acest lucru se poate extinde şi la alte produse cum sunt medicamentele, nu doar cerealele.

"Statul vine când dvs. produceţi şi vă oferă preţul corect, preţul de piaţă, pe grâu să spunem, nu preţul pe care vi-l dă cineva care vă impune, ci preţul corect care reflectă munca dvs. şi eu, stat, îl achiziţionez, îl depozitez, fie la mine, fie la privaţii care au spaţii de depozitare şi plătesc acest lucru. Eu, stat, atunci când lucrurile o impun, pot să intru în piaţă, pot să export prin recenta Casă de Comerţ înfiinţată de domnul ministru Daea şi diferenţa dacă e una mai mare să o aduc şi pe acea în buzunarul fermierilor din România. Cred că este o soluţie la care trebuie să ne gândim şi nu numai la cereale, ci şi la medicamente şi la foarte multe altele", a precizat Teodorovici.

"Cândva o să fiu un fermier de succes al acestei țări"

Şeful de la Finanţe a adăugat că, în opinia sa, nici triticalele nu ar trebui să fie impozitate, pentru că ele sunt hrană pentru animale. Eugen Teodorovici a mai spus că se vede "cândva un fermier de succes al acestei ţări".

"Chiar dacă sunt la Finanţe, sufletul meu este lângă dvs. pentru că îmi place foarte mult şi cândva o să fiu un fermier de succes al acestei ţări. Să ţineţi minte această declaraţie!", le-a transmis el fermierilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel